Poemul despre liniștea morților

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on email
Email

Eu vin din vremuri străvechi
de când ziarele apăreau o dată pe zi
abia mâine aflai ce s-a întâmplat astăzi pe pământ
dar pe vremea aceea conta, oamenii mai aveau
creier și inimă, interior – exterior &

meciurile de fotbal se jucau
o dată pe săptămână, o Cupă Mondială
o dată la patru ani și era de ajuns
lumea aceea a dispărut, s-a scufundat
ca Titanicul, sunt un supraviețuitor

și singurul meu orgoliu este
că n-am intrat în turmă
că nu mi-am vândut sufletul
că n-am ajuns resursă umană

de futut, fut mai ales lunea
când toți sunt la muncă
așa cred eu că se trăiește viața
cu zâmbetul pe buza de sus
cu poftă de libertate
îmi place să râd de ei

bag pula în revoluția tehnologică
în html, în zona de confort
în cuvântul asumare, în fetele de la pr
pula mea în limba lor de lemn și
în problemele de imagine
și în marketing și în toate căcaturile
din secolul XXI, când numărul proștilor
e mai mare decât oricând în istorie
în fetele de la pr și în băieții de la it
și invers, what the fuck, whatever

măcar sunt liber
întocmai ca un om mort
mereu am invidiat liniștea morților
singurii care au scăpat de toți proștii
de pe planeta pământ

ca un mort, ziceam, căci
nici eu nu mai aștept nimic
nu datorez nimic, nu sper nimic
n-am nicio proprietate și nici nu vreau
nici măcar pronumele posesive nu le folosesc
îmi e scârbă de ele, ca de cuvântul stăpân

n-am nimic al meu, nimeni nu are
dar eu măcar nu mă mint
vin din vremuri atât de vechi încât
am întâlnit chiar și oameni
pe planeta pământ

Andrei Crăciun

Andrei Crăciun este ziarist și scriitor.

Ne puteți susține pe Patreon (așa ar fi normal):

Puteți da o cafea și pe Paypal: