atunci, demult, voiam puritatea poeților niponi din secolul IX
înainte de Hristos, lucrurile simple, singurele care contează
ce să-ți mai spun eu acum, fată albastră
că o să fii cadavrul preferat al viermilor nenăscuți încă?
viermii nu-și scriu istoria, nu știm cine a fost pentru ei
Napoleon, zădărnicia zădărniciei, totul e zădărnicie
o să plătești și tu păcatul, ochii tăi murdari de dorințe
dar mai e până atunci, îngroapă durerea
lasă lacrimile să curgă înăuntru
să îți spele inima și ficatul
nu te întuneca, fată albastră
lasă lumina să intre în oraș
întunericul vine singur, nu-l chema
nu te întuneca, fată albastră
înainte să moară mama-mare, la nouăzeci de ani
zice: sunt orfană de șaptezeci, vă dați seama, ce viață
va veni ea și ziua când n-o să mai am deloc poftă de carnea ta
de ce să te mint, de aceea, mai bună ar fi atunci tăcerea
fată albastră
nu te întuneca
tu nu știi că doar în poemul acesta
poți să fii mereu tânără
mereu studentă
& timpul nu te poate atinge
fată albastră
doar eu pot să îți dau
nemurirea