așa, plecând de la Botosul, colegul meu a condus tăcut tot drumul înapoi spre marele oraș, hai, că ne-a ieșit povestea, ne-a ieșit, te las la Sabrina?, unde altundeva?, am întrebat și am coborât pe strada Vasile Lascăr, am urcat până la ultimul etaj, eram tânăr și puteam să urc trei trepte deodată, blocul era bătrân și tremura sub pașii mei, să-i amintiți, vă rog frumos, adresa mea, așa cântam, iar Sabrina m-a întâmpinat în halatul ei roșu de mătase, pe sub care bineînțeles că nu purta nimic, și ea era tânără, m-am aprins și i-am arătat încă din hol, așa din picioare, că îmi fusese dor de ea, avea o pisică neagră, care nu se dădea jos de pe umărul ei nici măcar când o întorceam pe Sabrina să îi mai arăt o dată cât de dor îmi fusese de ea, era tânără și frumoasă, semăna cu o chinezoaică și avea să fie medic psihiatru, se pregătea pentru rezidențiat, își făcea veacul la spitalul de nebuni, și, de ce să nu recunoaștem, și ea era cam nebună, pisica era de fapt motan, îl chema Grigore, uneori și-l smulgea de pe umăr, îl învârtea deasupra capul ei, iar Grigore scotea un zgomot care putea să fie un urlet de groază sau chiuitul unui copil, apoi Sabrina mă întreba dacă știu ce o să facă, bineînțeles că știam ce o să facă, o făcuse de nenumărate ori, o făcuse de la prima noastră întâlnire, avea să îl arunce pe Grigore pe geam, Sabrina mereu ținea geamul de la balcon deschis, și Grigore zbura pe geam, cădea de la ultimul etaj și nu murea niciodată, apoi se întorcea pe scări, aproape bucuros, iar Sabrina îi deschidea ușa, îl lua în brațe și îl alinta, vezi?, e nemuritor!, ești nemuritor, nu-i așa, Grigore?, ești nemuritor, bravo, Grigore!, și pisoiul era cam nebun, iar Sabrina nu se sătura niciodată, se răsucea în dragoste ca o elice, canapeaua ei scârțâia ca un pat de bordel, iar din etajerele de deasupra patului cădeau romane de dragoste, așa stătea Sabrina mea în patru labe, cu Grigore pe umăr și ploua cu cărți mari, avea gusturi bune, citea Bulgakov, dar capodopera “Maestrul și Margareta” l-a lovit pe Grigore care a făcut un salt de panteră și s-a ascuns în coșul de rufe, iar noi am continuat să fim tineri și să facem dragoste până când am văzut soarele sus pe cer, și a fost noapte, și s-a făcut dimineață, ziua întâi, micul dejun la Sabrina, ea făcea micul dejun la Tiffany’s să pară o glumă, era abundent, era glorios, s-ar fi cuvenit să existe un public specializat în aplauze, meritam acele aplauze, îngerii în cer ar fi trebuit și ei să aplaude, Sfântul Petru, Iisus Hristos, Dumnezeu, toți heruvimii și toți serafimii, Lucifer în Infern, toate cele văzute și cele nevăzute, toate formele de viață ar fi trebuit să-și unească forțele într-un nesfârșit cor de încântați, astăzi o să scrii aurolacul?, când publici boschetarul?, cum era la pușcărie?, Sabrina avea multe întrebări, de obicei era curioasă, dar acum era ciudat de curioasă, de ce?, de ce, am ceva pentru tine, ce ai pentru mine, un subiect, ce să am, ce subiect