*
în blocul acela trăiau doar oameni înghesuiți în garsoniere
la etajul al șaptelea, cinci frați, o mamă paralizată
un tată absent, o singură seringă
la doi, un domn generos, cu chelie și trei prostituate adulte
la parter, doi frați gemeni loviți de aceeași dambla
paralizați, ochii mari, plini de uimire
la cinci, o polițistă, o mână pe pulan și alta altundeva
în stradă, golanii poștesc bere la pet
fumează Winchester și speră
visează la Italia, ca Stendhal
la lupte de câini și cocoși
la dolari și la curve, la mister
pe stradă o haită de dulăi mereu sătui, mereu plictisiți
o cățea rătăcită ce mai stârnea orgii sălbatice, efemere
babele noastre sunt îngeri
dincolo, altă stradă, altă lume
mașini, nebunii, viteză
viața la noi: de la o clipă la alta
tristețe, nefericire, agonie delir
ajungi să cazi în clipă
să crezi toate prostiile
omul e o anomalie
poetul e un parazit
societatea de consum, altă nebunie
pleci la pușcărie în exil metafizic
în tot blocul un singur copil
un țigănuș gras, bucălat, politicos, bine îmbrăcat
în fiecare iarnă, de sfintele sărbători
merge din ușă în ușă, sărut-mâna, am venit cu colindul
nimeni nu-l lasă să spună colindul, îi pun banii în pumn
îi închid repede ușa, și el urcă, urcă spre cer, tot mai bogat
cu banii în pumn, un țigănuș, gras, bucălat, politicos, bine îmbrăcat
cel mai bun vecin din câți am avut, sărut-mâna, nenea
sărut-mâna, tanti, am venit cu colindul
să crești mare, hai Doamne ajută
și mâinile lui dolofane potrivind bancnotele
în funcție de denominație
la sfârșit are un teanc de parcă
a vândut cocaină în Napoli, Florida
peste cartier doar sânge și cer
și el urcă, tot urcă, urcă înainte
un țigănuș gras, bucălat, politicos, bine îmbrăcat
cu banii în pumn, colindul uitat și lacrimi în ochi
tot înainte
**
în restul anului
țigănușul din fragmentul anterior
stătea mereu pe trepte
prins între etajele trei și patru
așteptând ca pe Godot o mamă
care să-l cheme la masă cu glas omenesc
dar maică-sa e surdo-mută
nu știe cuvinte, scoate un fel de urlet fără sonor
pe scară mereu același miros
tocăniță cu cartofi, cartofi aduși din Polonia
din Slovacia, cartofii altora
în hol, la intrare, o femeie grasă care fură din gestiune
lipește un afiș, plătițivă datoriile, rămânem fără apă!!!
nu suntem animale
țigănușul gras și foarte politicos era mereu îmbrăcat îngrijit
surdo-muta nu îngăduia nicio scamă pe hainele sale
în garsonieră curgea apă, aveau căldură, tocăniță cu cartofi
o mamă, dulce, mamă, dragoste fără cuvinte, nopți triste
și în rest de niciunele
***
spune-mi cum vrei să mori și o să îți spun cine ești
vreau să fiu un câine lovit mortal de o Dacie veche
să putrezesc în drum cu urme de cauciuc pe țeastă
și o mână de copil (omul, ce minunată creatură)
să-mi bage între dinți o baterie Duracell
țăranii de la volan să mă ocolească
cu infinită grijă, să nu-și mânjească de sânge
roțile și furnicile să se bucure de cadavrul meu
între micul dejun și cină, până rămâne doar
blana din mine și abia atunci o altă mână
mă aruncă în șanț, și așa mă înghite pământul
așa aș vrea să mor, ca un câine în drum
dar n-am eu norocul ăsta
****
întotdeauna rămâne o inimă deschisă
abia pe aici se strecoară poezia