și am crescut și am stăpânit pământul, am intrat la ziar zilier, reporter, și uite așa am trăit zece ani în zbor, strălucitor, încântător, ispititor, fără viitor, impunător, seducător, meteor, înșelător, sfidător, liniștitor, cuvântul amor mi s-a arătat în cădere în turnul din Pisa, la Havana am iubit o negresă ca Tonegaru la Brăila, am scris toată poezia lumii, vrăjitor, orbitor, zece ani în zbor, am văzut lumea, am trăit ca un om, am fost marinarul care își descărca iubirea în trupul bunelor curve, am fost în exod în Amsterdam și pantofii mei verzi au fost obosiți, am fost corabia care aducea frumusețe în portul din Barcelona, am fost pasărea înnebunită în înalt, am fost magnific, pe când marea era fericită, am fost Cristofor Columb și n-am știut că am descoperit America, am avut dispoziția necesară marilor gesturi sufletești, am fost cerul care suferea de singurătate peste Berlin și am fost soarele care asfințea peste Turnul Televiziunii, am fost râul Spree, atât de cumplit în orașul Berlin, oraș mutilat de memorie, oraș blestemat, cu toți poeții săi încă în viață, am fost moartea speranței la om, am fost Al Pacino în Cartierul chinezesc, am fost cel mai trist om din lume și am fost inutil, nici poeziile mele nu vor salva lumea, am fost clientul peștelui Li la Beijing, am fost crematoriul uman, am umblat tot pământul căutând marea frumusețe, am urcat dealuri spre cer, și mie mi-a vorbit Domnul și mi-a spus Domnul, odihnește-te aici, și uite aici vei muri, mi-a mai spus Domnul: și vei da inima ta să fie îngropată pe o stradă secundară din orașul acesta, eram în Florența, și peste locul acesta va crește o livadă de măslini și eu l-am crezut, am fost orașul Florența, am fost cuvântul tăcut de Dumnezeu înainte să se facă lumină, cum ziceam, în Havana, negresa îmi lăsa amintirea de neuitat și deasupra noastră stelele incendiaseră cerul și nepăsătoare Revoluția mergea mai departe, am fost o curvă de cincizeci de dolari de la Casa de la Música și noaptea visam ciorapi de mătase, am fost pescarii de pe Malecón care așteptau să le trimită îngerii pești în năvoade, am fost bătrânele care se rugau Fecioara Maria să plouă, am fost tăcerea Fecioarei Maria, am fost statuie vivantă îmbrăcat zadarnic în Chaplin, am fost un Cadillac vechi de șaizeci de ani, bătrână fiară americană cu crupele aurii, și Revoluția mergea mai departe, am fost ultima oglindă a domnului Pessoa, am fost un tramvai galben coborând din norii din Lisabona, am fost în Piața Hoților să-mi vând sufletul și pantofii mei verzi cu care am umblat tot pământul, am fost negresa care aduna lacrimile trecătorilor și țesea din ele un fadó, am fost cuvântul fadó, cuvântul destin, cuțitele marinarilor din Mozambic m-au invitat și pe mine la ultimul dans, am fost statuia tovarășului Lenin din orașul Minsk, am fost spintecat de o amintire în Catania, și la Moscova am fost și încă mai credeam în săraci și în Gorki, în Babel și Platonov, în Pasternak și Țvetaeva, am fost la Moscova, în galeriile ei subterane îmbrăcate în aur, am văzut crimele din întuneric, am fost ochii închiși, am fost lașitatea, la Napoli am fost înger murdar, am fost toată frumusețea întoarsă pe dos, am fost Vezuviul așteptând să vă îngrop iar, cu toată răbdarea, am fost speranțele dintre noroaie, am fost pielea prietenului meu Curzio Malaparte, am fost la Napoli, om, corabie în furtună, am fost la Napoli și sângele meu era albastru sub mâna Dumnezeului nostru, Domnul Dumnezeul nostru, Diego Armando Maradona, am fost pielea murdară a paradisului decăzut, am fost Eva și am fost mărul și șarpele am fost, am fost străzile secundare din Napoli îngropate în graffiti, am fost altarul peste care o mână de om zadarnic a lăsat scris cuvintele să o respectăm măcar pe Fecioara Maria, am fost noaptea aceea aparte când în orașul Paris a murit speranța, am fost gabardinele parizienilor, am fost damele evadate din picturile lui Modigliani sau alte picturi, am fost străin, am fost Internaționala unei tăceri postindustriale, da, da, zece ani în zbor, deceniul meu obsedant, debordant, așa am dus-o, cu memoria mea de elefant, cu zâmbetul meu formal de comerciant, cu moteluri banale de vânzător ambulant, trăiam în zbor, zeflemitor, promițător, narator, descrescător, înduioșător, detractor, asurzitor, cotropitor, cutezător, amăgitor, veniți, veniți să vedeți, poetul minor navigator, apoi am zăbovit la Larnaca, un timp la Madrid, în Perú, pe la Lima, în Chile, la Santiago, în nord, către pol, am pierdut o iubire aici, o iubire dincolo, mi-a fugit o nemuritoare cu un creol ce avea monopol în sectorul agricol la ei la Bogotá, alta, cu circul, cu un clovn somnambul, un bădăran cu față de bivol, bătrân ca un secol, la arabi m-a tradus un îmbogățit din petrol, bolnav de fiere și colesterol am ajuns la Haifa, alta și aici, cu un iudeospaniol cu pistol, m-am îngropat în alcool, în mentol, am zis că poate la Bristol, pe nisip, încep un nou capitol, n-a fost chip, după un timp s-a dus și aceea, jumătate prințesă, jumătate instrument de tortură, o scriu fără ură, așa a fost viața, în anii aceia trăiam în zbor, azi ici, mâine colo, azi la Bârlad, mâine în Manhattan, în zgârie-nor, încercam să ignor fondul sonor, să scriu poezie, o, te ador, să-mi spun toate cuvintele, să-mi dau sufletul, să-mi vărs sângele, și s-a dus și New York-ul aiuritor, otrăvitor, vătămător, iată-mă iarăși în zbor, încotro, stăpâne, de pe covor cobor în port, la greci, printre melci, lilieci, meteci și berbeci, zburau farfurii, auzeam geometrii plângând, strigând din istorii, trăiam flămând, cântă-mi, zeiță, zilele acelea de vară când eram o povară și lumea avară mă socotea invizibil, o, cum auzeam  atunci numele vechilor zei din Olimp, dar am plecat și de acolo după un timp, cu cicatrici și fără iubire, zece ani am dus-o așa, în zbor, orator, trădător, izbitor, scamator, risipitor, șchiop de-un picior, întâmplător, întemeietor de dinastii la Budapesta, moștenitor de averi pe la turci, averea am lăsat-o la ruși, la ruletă, era noapte pe Nevski Prospekt, noapte incompletă, am fugit cu fata și o motocicletă, ea era o atletă, cânta la trompetă, dimineața la micul dejun aveam sărutări și omletă, adio, avere, bun-venit miere, trimiteam reportaje la noi la gazetă, și s-a dus și rusoaica, m-a lovit o durere, am făcut și ulcer, am împărțit odaia cu un hamster și un azer, o mare figură, era casier, am ajuns să disper, mi-am luat revolver, zece ani, cum vă spun, am dus-o așa, trăind în zbor, biet pasager, viață de greier, lefter, monșer, tot căutând, tot căutând, cai verzi pe pereți și un condotier, la Nisa, pe Coastă, și iar la Paris, am închiriat mansarda lui Cioran, cu baie comună, am trăit așa, ca un Kant decăzut, cu legea morală în suflet și cerul înstelat deasupra aproape o lună, agonia de aur, în stradă se lepădau copii în pubelă, viața aceea era o corvoadă, lumea toată năroadă, am lăsat și Parisul, și tot, am plecat fără tăgadă, mai departe, la belgi, la danezi, vânzătorii de helgi, în Maroc, în talcioc, din nou la francezi, în provincie, în sfârșit, m-am întors la Italia ca la o mamă, la Trieste, sieste, fieste, neveste, făpturi tempeste, întâmplări mai modeste, pățanii funeste cu femei maloneste, ce să mai, peste tot, până când la Roma m-a prins din urma fantoma unui amor și mai vechi, petrecut de demult, poate în ceruri, poate jos pe pământ, nu contează, m-a ajuns, vă spuneam, și pe mine dorul de casă, de viața la țară, simplă, retrasă, avantajoasă, visul rătăcitorilor, îl știți, o femeie somptuoasă, lucioasă, ambițioasă, pioasă, doi copii, un câine și o pisică, o casă, o păpușă, poate chiar o mătușă, nici nu vi-l mai spun, lasă, aceasta e altă poveste, altă mireasă, ajunge să știți doar atât, zece ani am trăit eu în zbor, zguduitor, departe de Bucur-Obor, departe de Foișor, cu onoruri deșarte, de revizor, zece ani am trăit eu în zbor, înainte să mor