unde sunt discurile cu Prince, unde e doamna Tina, unde e calul din Marlboro, unde e Pif și unde e Hercule,  lumea s-a prăbușit ca un castel din cărți de joc, nici cărți de joc nu se mai fabrică, să nu ai încredere într-un popor care nu e în stare să-și fabrice nici măcar cărțile de joc, când ne-a trecut foamea, când am râs ultima oară ca atunci când eram copii, când am crezut în tine, Doamne, ultima dată, când ne-a trecut frica de necunoscut, de când nu ne mai temem instinctiv de palma tatălui bețiv, au existat acele vremuri când ne durea în cur de bani, când nu aveam ce bea, dar eram beți, când nu eram morți cu puls și ne jucam pe ascuns printre blocuri neterminate lăsate așa ca și cum ar fi fost normal, au existat sau doar le-am visat, unde e Esenin, unde e marele rus, unde s-au dus, când au apus până și anii de sus ai gloriei acelor haiduci, unde e Miki de la Kapital, vino cu mine să te simți mai bine, un-doi-trei, cine strigă hei!, unde e statuia lui Karl Marx, unde e statuia lui Ilie Pintilie, și unde e Michelle de pe Atomic TV, unde e Jean Vlădoiu, unde e intrarea sa criminală, venită dintr-o inimă prea mare, dă-mi, Doamne, patruzeci și cinci de secundă de inimă ca lui Jean Vlădoiu în meciul cu Elveția, căderea o îndur, am îndurat eu alungarea din rai și altele și mai rele, despărțirea de Pantelimon Felicia de la a cincea B, și tu, Doamne, de ce te-ai ascuns la vreme de necaz, ca în psalmul al zecelea sau altul, cadrul nostru de viață comunitar, cum spun istoricii, e diferit, s-a progresat, ocupațiunea noastră mintală e la videochat, la pariuri, la mega image, la ikea, iartă-ne nouă păcatele noastre, iartă-ne morții de la revoluție și mineriade, iartă-ne că am fost proști și ne-au furat Cataramă și SOV și frații Păunescu, și dă-ne nouă, Doamne, produse, umple-ne, Doamne, mațele, umple-ne, Doamne, coșul zilnic, fă, Doamne, coșul zilnic fără sfârșit, ce ne mai leagă, sfoara de la gâtul corporatiștilor, măcelărirea limbii română, relevant, tușant, procrastinare, provocare, asumat, unde e asteroidul promis, Doamne, unde e tărâmul făgăduinței, unde e sfârșitul, am pregătit pâine & sare, ca într-un poem din 1982, înainte de naștere, pe când măcar nebunii erau sfinți, lasă, Doamne, nu ne mai da moarte, nu mai veni și tu moarte, căci viața ne-a luat destul

*** Poemul fără sfârșit face parte din volumul “Socrate, mai ai ceva de spus?”, care va fi publicat în curând.