un an de zile am lucrat la poemul meu minunat
noaptea, pe ascuns, construiam metafore
aduceam din Orient, pe corăbii
cuvinte și expresii frumoase
imagini nemaivăzute, diamante
săpam în mine, miner, fără oprire
un an întreg, pe schele, un singur poem
ce voce frumoasă au morții dacă înveți să-i asculți
capela mea sixtină, poemul meu invincibil
cu fete cuminți jertfite zeilor în palatul amintirilor
îmi smulgeam inima și o îngropam în fiecare vers
aduceam porumbeii, șerpii, elefanții, leoparzii
ningea cu fiori, cu disperare, cu îngeri nebuni în jungla urbană
creșteam ca un balon încălzit cu aerul marilor regrete
un an întreg, poemul, nimic altceva, doar poemul
și la sfârșit a venit dragostea
dragostea e o vijelie
dragostea e un uragan,
dragostea e o catastrofă
dragostea e o bombă atomică
dragostea ca o curvă
dragostea ca Dumnezeu
pune omul în genunchi
îl face praf și pulbere și ruină
și s-a prăbușit
și poemul meu invincibil
capela mea sixtină
n-am mai găsit porumbeii, șerpii, elefanții, leoparzii,
n-a mai nins cu fiori și a căzut și palatul amintirilor
și s-au făcut nevăzuți zeii, fetele cuminți s-au jertfit de atunci
doar tinerilor bărbați fără onoare
nimeni nu mi-a văzut poemul minunat
și nici nu e de mirare
umblu în butoi ca Diogene
sunt Diogene, eu sunt butoiul, sunt noaptea
poemul meu minunat dispărut
și niciun om niciodată pe drum