Îmi e milă de poeți, cum merg ei cu sufletul pe afară
printre muritori, prin noroi, prin mocirlă, printre curve
și ticăloși și nimeni, nimic nu le poate șterge semnul din frunte
blestemații poeți, născuți condamnați să vadă, să înțeleagă
să simtă, să sufere, cei mai nenorociți dintre oameni
cu spinările cocoșate de biciul vieții de fiecare zi, săraci și triști
și mereu învinși, cu inima lor plină de frumusețe
de care nimeni nu are nevoie, oamenii s-au întors în maimuță
și poeții umblă, umblă, umblă pe drumuri, rătăcitori
fără nord, fără busolă, fără stele și fără speranțe
cu sufletul pe afară, printre muritori, prin noroi, prin mocirlă