În mijlocul scenei e o pungă.

Nuți (consilieră): Ia uite, nu mai e nimeni. Să vezi că iar am ajuns prima.

 

Se învârte într-un colț de scenă, vede punga.

 

Asta nu cumva…? Ar putea să fie… Ce cred eu? Mai bine o iau până nu vine cineva.

 

Chiar atunci intră Președintele. Nuți nu mai apucă să ia punga.

 

Președintele (un plăvan): Bună ziua, doamnă.

Nuți: Să trăiți, domnule președinte!

 

Președintele: Ați ajuns mai devreme (se uită prin încăpere, vede punga). Se duce spre ea: cred că mi-a scăpat punga asta mai devreme (dă să se aplece, atunci intră Popa).

Popa: Bunăăăă dimineațaaaa și Dumnezeu să… (îl vede pe Președinte): Să trăăăiț’, domnule președinteeee. Aveți probleme cu spateleee?

 

Președintele: Nu, nu (dă cu piciorul pungii, să o dea mai într-o parte).

Popa: Oare ce este aceeeea? Oare nu este ea o puuungăă?

Nuți: Sărut mâna, prea fericite (Popa e în alb). Este punga poporului.

Popa: Poporul există prin grația lui Dumnezeu, Dumnezeu să binecuvântezeeee. Și ceea ce este al poporului este al lui Dumnezeu, pentru mare slava Saaa…

Președinte: Dacă-mi dai voie, Prea Sfinția ta, nu e chiar așa. Președintele este ales de popor, iar ceea ce este al poporului este al președintelui.

 

Nuți: Bineînțeles și veriga de legătură între popor și președinte trebuie să oprească partea sa.

Dă cu ușa de perete Tribunul.

 

Tribunul (tip masiv): Bună dimineața tuturor! Stați și beți cafeluță? (nu bea nimeni cafea). Ce faceți aici? (Vede punga) Oare aceea nu este o pungă? Oare nu este ea punga poporului? Eu vorbesc în numele poporului. Dați-mi punga și o voi înapoia poporului.

 

Nuți: Eu am găsit-o. Solicit un comision. 10% din pungă.

Tribunul: Ce comision, femeie?! Dumneata ești în tabăra președintelui. Treci în tabăra președintelui, o așază cu mâna lângă președinte. Nu ești protejata președintelui? Stai acolo, să te protejeze președintele. Punga este punga poporului!

 

Intră un cetățean amărât.

Cetățeanul: Nu vă supărați, cred că am pierdut…

Tribunul: Ce ai pierdut, domnule, n-ai pierdut nimic. Pleacă de aici, nu vezi că aici sunt oameni mari, importanți.

 

Cetățeanul: Dar parcă am auzit ceva de o pungă…

Tribunul: Tragi cu urechea, cetățene? Când ți-oi da eu un dos de palmă o să-ți țiuie urechile alea! Trage nădragii ăia ca lumea pe dumneata, nu vezi că ai aici în față reprezentanții puterii? Părintele? Președintele? Doamna consilier? Eu – Tribunul?!

Intră în scenă un adolescent pe un skateboard. Se duce direct la pungă, o ia așa din cădere. Se dă jos de pe skateboard.

 

Adolescentul: Ia uite, ce am găsit!
Cetățeanul: El are voie să ieie? Mereu tineretul să ieie și ăi bătrâni să deie… Păi…
Nuți: În calitate de consilier…
Președintele: Tinere, îți atrag atenția…
Popa: Acela care va pune mâna să ridice piatra, de piatră va pieriiii. Și tot așa și cu puuungaaaa….
Tribunul: Alo, alo, părinte, domnu’ președinte, puțină liniște! Tinere, tinere, stai un pic, stai un pic, nu vezi unde suntem aici?
Adolescentul: Unde suntem, nene?
Tribunul: Cum unde suntem? Pe această mare scenă a vieții (face gesturi ample, ca și cum ar îmbrățișa sala) care este țara noastra.

Intră un general de armată, foarte gras.

Adolescentul: Să trăiți! (scapă punga).
Generalul (în lehamite): Să trăiască și toată lumea, ă, ă, ă. Vedeți că v-a scăpat și ceva. Cred că e și o pungă. (se miră): O pungă, ă, ă, ă, ă? Ia dați punga aia încoace, ea trebuie să fie păzită și eu am primit mandat să păzesc, ca și general al țării noastre, ă, ă, ă, ă…

Tribunul: Oameni buni, potoliți-vă! E punga poporului. Sunt banii statului! Eu vorbesc din partea poporului și…

Nuți (îl dă la o parte): În primul rând, punga am găsit-o eu.

Președintele: Eu sunt președintele!

Popa: Creștinește, adevăr vă spun domniilor voaaaastre, punga aaaceasta trebuie să meargă la slujitorii Domnuuuuluui…

Adolescentul (ridică punga): Până una-alta, punga e la mine. Eu sunt viitorul (se joacă pe telefon, face scheme cu skateboard-ul).

Generalul: Tinere, ă, ă, ă, ă, te somez să și dai drumul jos pungii. Ca și general de armată, ă, ă, ă, ă…

Adolescentul: Să trăiți! (dă drumul pungii, o saltă din călcâi, o prinde iar): Nu mai merge, tovarășul general cu astea, noi suntem copiii libertății, gata. (se învârte în fața lor, dansează pe skateboard): Și dumneavoastră, domnule președinte, și dumneavoastră, doamnă, și dumneavoastră, domnule președinte, și dumneavoastră, domnule tribun al poporului, și tălică, domnule cetățean… Gata! Gataaaa! Nu mai e lumea pe care ați făcut-o voi, acum e lumea noastră și punga e a noastră. (O ridică în dreptul ochilor, se uită la ea): E o pungă de viitor.

Generalul: Tinere, încă o dată te somez să și dai drumul pungii… Ca și general de armată al țării – ă, ă, ă, ă – noastre – ă, ă, ă

Intră o doamnă.

Cetățeanca (55+, părul făcut permanent): Nu vă supărați, domnilor, nu vă supărați, doamna Nuți, că vă știu de la televizor, am auzit eu bine, aici e punga noastră?!

Tribunul: Cum punga dumneavoastră, doamnă? Cum punga, dumneavoastră? Cine v-a dat dumneavoastră pungă? De unde aveți dumneavoastră pungă? Ai moștenit dumneata punga aceasta? În primul rând, ea este punga statului, iar statul înseamnă cetățenii, nu o cetățeancă de pe stradă! Iar eu vorbesc în numele poporului, eu sunt poporul…

Cetățeanca (55+): Dar nu vă supărați, domnilor, v-am rugat să nu vă supărați…

Cetățeanul anterior: Dacă îmi permiteți, poate că ar trebuie să deșertăm punga și să împărțim ce este în dânsa și..

Adolescentul (chiuind): Punga e la mineeee… (se dă cu skateboardul): Eu sunt viitorul… Nu mă prindeți…

Tribunul: Tinere! Ti-ne-re!

Generalul: Ca și general al armatei, ă, ă, ă, țării noastre, ă, ă, ă, te somez, ă, ă, ă…

Adolescentul: Mă somezi o puuuu-lăă!

Cetățeanca (55+): Vai!

Popa: E ruuuușineee mare asemenea voooorbă!

Adolescentul: Muuuie și țieee, părințeleeee!

Președintele: Puneți mâna pe el!

Nuți: Prindeți-l pe ticălos! Ați auzit ce a zis domnul președinte? Mâna pe el!

Tribunul: Prindeți-l, mă, și muiați-i oasele!

Adolescentul trece printre ei, nu-l prind: Hai, v-am pupaaaat!

Cetățeanul: Și acum ce facem?

Cetățeanca (55+): Domnilor, dacă nu vă supărați…

Generalul: Eu ca și general al Armatei

Tribunul: Domnule președinte, trimite, domnule, pe cineva după golanul ăsta, nu mai avem jandarmerie în țara asta?! Ce înseamnă asta? Ce facem aici? Oricine poate să spună și să facă orice în țara asta?

Președintele: Doamna consilier, vă ocupați?

Nuți: Sigur că da, domnule președinte. Acum pun mâna pe telefon și pun să se pună mâna pe el! Mă ocup, domnule președinte, mă ocup ca nimeni alta mă ocup!

Popa: Precum în cer așa și pre pământ va fi pedeapsă pentru acela care nu dă ascultaaaaareee….

Intră un bărbos, gras, care merge cu mâinile la spate, ca și cum s-ar plimba, lejer, pe o plajă.

Filosoful (se uită prin ei): Domnilor, scumpe doamne, v-ați gândit vreodată de ce nu mai putem noi să purtăm dialog? Căci nu mai putem dialoga? Dumneata, părinte, nu mai poți vorbi cu președintele. Tribunul nu mai poate vorbi cu doamna consilier. Nici măcar cetățeanul nu mai poate vorbi cu, sărut mâna, doamnă, cetățeanca. De ce se întâmpla una ca asta? Când s-a rupt firul dezvoltării noastre armonioase întru ființă, întru virtute, cum spunea înaintașul nostru, Aristotel? Și nici măcar eu nu pot vorbi cu dumneavoastră, dialogul a murit, e vremea monologurilor. Fiecare cu monologul său, nu găsiți? Nu găsiți? (iese din scenă)

 

Președintele (face un pas înainte spre public): Bineînțeles că punga mi se cuvine. Sunt președintele. Am fost ales. A, că le-a părut rău după aia? Ghinion! Nu întotdeauna dorințele se împlinesc. Că n-am fost eu chiar cum a vrut gloata – se mai întâmplă. Important e că am muncit, am muncit serios pentru țara noastră, pentru poziția sa pe scena internațională, am dat dovadă de reziliență, de seriozitate, de atenție și de îngrijorare. Punga mi se cuvine, nu poate să fie altfel. Cine spune că trebuie să fie altfel – nu știe ce spune.

Tribunul (îl dă la o parte pe președinte, cu un gest): Punga e punga poporului. Asta o știe chiar și… (se întoarce se uită la președinte): chiar și alesul ăsta o știe, dar nu vrea să o recunoască. E punga poporului, y compris e punga mea!

Popa (îl dă la o parte pe Tribun, cu un gest)

Tribunul: Părinte, stai părinte, cum îți permiți?

Popa: Să facem puțină linișteeee și să ascultăm cuvântul Domnuluuuui. Cuvântul Domnului spune să dăm Cezarului ce e al Cezaruluuuui, dar aici nu e niciun cezar, așa că trebuie să dăm punga către sfânta bisericăăăă, fiindcă ea este în această situație Cezaaaaaruuuul….

Cetățeanca 55+ (îl dă la o parte pe Popă, cu un gest):
Să mă iertați, domnilor, nu vă supărați domnilor, dar eu am auzit că s-a găsit punga și am venit ca un simplu om, adică femeie, să văd dacă nu cumva nu se poate să…

Cetățeanul (o dă la o parte cu un gest): Hai, lasă-ne, femeie, lasă-ne, că și așa avem destule pe cap…

Generalul (își drege burta și îl dă la o parte pe cetățean cu un gest, cetățeanul aproape că se prăvălește)

Cetățeanul: Ce ai, mă? De ce dai, mă? De ce dai? De ce dai, mă? De ce dai?!

Generalul (îl privește cu scârbă, se întoarce cu fața spre public): Ă, ă, ă. Deci, ă, ă, ă, ă, ă, eu ca și general al armatei din țara noastră, ă, ă, ă, deci era vorba și de o pungă și apărarea necesită investiții, resursă, ă, ă, ă, atât umană, cât și era vorba și de o resursă financiară care se găsește în această pungă, ă, ă, ă.

Nuți (îl împinge pe general, cu un gest): Mulțumim, domnule general, mulțumim, dar nu mai e secolul XIX, nu mai e secolul XX, alo?! Țara are conducătorii aleși, îl are pe domnul președinte, iar punga oricum a fost descoperită de mine și, tradițional, procentul de 10% care caracterizează am putea spune orice democrație solidă, orice democrație funcțională am putea spune. Și ca atare, pe cale de consecință, din pungă…

 

Reintră adolescentul pe skateboard. Se oprește, se dă jos, se așază în șezut pe scenă.

Adolescentul: Și? Despre viitor nimic? Nimic, nimic? Păi, nu era vorba că noi suntem viitorul? Că vezi Doamne, iertare, părinte (Popa în spate dă din mână, a lehamite). Copiii, cea mai bună investiție, astea? Nimic? A, că nu mai eu sunt eu copil. Păi, și cine mai e copil în afară de copii? Urmați-vă visele, copii! Și apoi, dacă visul tău e să te dai cu skateboard-ul, nu mai ești bun. Nu-ți mai urma visele, gata, ce atâtea vise? Păi, nu? Punga rămâne la mine. Că ne-am săturat să tot auzim aceleași vrăjeli, de la băbălăii ăștia (stă și pe telefon, în acest timp). Păi, nu? Vrăjeală de la băbălăi am tot auzit! Acum e nevoie de acțiune, nu de vorbe, nu de taclale, tataieeee (râde).

Adolescentul se ridică, pleacă.

Președintele vine în față: Fac un apel la calm. Tânărul se va întoarce. Așa sunt tinerii, pleacă – se întorc. N-are unde să se ducă în lume, fără noi. Noi trebuie să îl ghidăm, noi trebuie să îl protejăm. Statul suntem noi, ai noștri.

Cetățeanul scoate o muzicuță și începe să cânte la ea.

Cetățeanul: Deranjez? Nu, că dacă deranjez bag muzicuța la loc (bagă muzicuța în buzunar). Dar de ce să deranjez? N-am de ce să deranjez, nu? (scoate muzicuța, cântă la ea). Altfel trece timpul dacă ai o muzicuță la tine! Dumneavoastră nu umblați cu muzicuța la dumneavoastră? Nu vă place muzica? Nu vă place Bobiță (fredonează la muzicuță din Bob Dylan)? Ce are Bobiță? Eu vă spun, cu toată sinceritatea, altfel trece timpul, dacă trebuie să îl așteptăm pe puștiul ăla să-i vină mintea la cap și să ne dea punga înapoi, altfel trece timpul dacă ai o muzicuță la tine și cânți la ea. Păi, da, păi, da… Nu, că ce ați zis dumneavoastră, ăștia, puterea, că noi suntem proști. Că ne-ați furat cu banca aia, că ne-ați furat cu fondul ăla, că ne-ați furat la salariu, că ne-ați furat la pensie, care a mai prins pensia. De aia am murit noi la Revoluție? N-am murit de-aia! (cântă iar la muzicuță). Acum nu mai, gata, că nu mai suntem nici noi proști. N-avem și imnul? Că avem și imnul (cântă imnul Deșteaptă-te, române la muzicuță). Suntem deștepți. A funcționat imnul. Acum vrem punga! E punga noastră muncită de noi și destul v-ați bătut voi joc de punga noastră. Păi, da, păi, da…

Nu, că ce ați zis dumneavoastră, ăștia, puterea, că noi suntem proști. Că ne-ați furat cu banca aia, că ne-ați furat cu fondul ăla, că ne-ați furat la salariu, că ne-ați furat la pensie, care a mai prins pensia. De aia am murit noi la Revoluție? N-am murit de-aia! (Cântă iar la muzicuță.) Acum nu mai, gata, că nu mai suntem nici noi proști. N-avem și imnul? Că avem și imnul! (Cântă imnul «Deșteaptă-te, române» la muzicuță.) Suntem deștepți. A funcționat imnul. Acum vrem punga! E punga noastră muncită de noi și destul v-ați bătut voi joc de punga noastră. Pu-unga… Păi, da, păi, da, păi, și, păi, și…

NUȚI: Ia dă-te, domnule, de aici. Nu vezi că stai în drum? (Îl împinge pe cetățean.) Eu cred că a văzut toată lumea (arată către sală) cine și cum a găsit punga aceasta. Că a fost ea a lui cutărică sau cutărescu sau a lui cutăreanu, nu mai importă. Punga a fost găsită de către mine și solicit să fiu răsplătită. Dacă nu se poate să păstrez eu toată punga, fiindcă așa merge democrația, atunci să mi se dea procentul. Vreau procentul! Merit procentul! De ce să nu mi se dea procentul? Adică eu nu sunt bună? (Își înfoaie pieptul.) Adică eu nu am meritele mele (spatele drept), adică eu nu am muncit pentru țara noastră?! Adică eu nu am dat dovadă de talent și abnegație, n-am venit eu prima, n-am văzut eu (dă târcoale locului unde a fost găsită punga) prima ce posibilități deschide această pungă? Doar pentru că sunt femeie, domnilor? Doar de aceea nu merit recunoștința, aprecierea dumneavoastră? Mereu s-a spus că în spatele meu a fost cineva. (Se întoarce și se uită în spatele ei, dar acolo nu e nimeni). În spatele meu nu a fost nimeni. În spatele meu am fost eu însumi!

Președintele o dă la o parte cu un gest.

 

PREȘEDINTELE: Haideți, doamna Nuți, serios acuma, în primul rând că se spune eu însămi, fiindcă sunteți o doamnă. În al doilea rând, dacă vorbim de autoritatea în stat, este cunoscut aspectul că statul sunt eu și nici nu încape îndoială cui i se cuvine punga.

Popa îl dă la o parte pe președinte cu un gest.

 

POPA: Stați un pic, domnule președinte. Că nu e chiar așaaaa. Eu am   făcut ascultare… Și dumneavoastră nesocotiți rolul sfintei noastre biserici, de aici, din acest loc binecuvântat, din grădina Maicii Domnului, Mămuca, așa cum îi spunem noi, credincioooooșiiiiii. Deci stați un pic, domnule președinte. Statul nu există fără sfânta biseeeeeeeeeeeeericăăăăă. Ca atare, nici nu încape discuție: măcar jumătate din pungă meeeeerge la dâââânsaaaa, la sfâââânta… Binecuvânteaaaază, Doamneee!

Tribunul îl dă la o parte pe Popă cu un gest.

 

TRIBUNUL: Ia stai un pic și tălică, sfinte părinte. Cum adică  președintele e statul?! Statul e poporul, domnule, de câte ori să vă explic? Iar poporul sunt eu! Dacă doriți, putem să facem o învoială: ia președintele o treime, sfânta biserică, reprezentată aici de dumneata, sfinte părinte, o treime și eu, poporul, cealaltă treime.

Nuți îl dă la o parte pe Tribun cu un gest.

 

NUȚI: Ia stați un pic, domnule Tribun. Păi și eu, eu care am găsit punga? Care am dus povara de a o vedea și a nu pune mâna pe ea, fiindcă nu mi-a trebuit, fiindcă sunt banii statului și am dat dovadă de cinste și corectitudine și…

Tribunul o dă la o parte pe Nuți cu un gest.

 

TRIBUNUL: Nu știu, scumpă doamnă, dumneata te înțelegi cu președintele, că și așa vă înțelegeți voi, vă înțelegeți voi. (Cu subînțeles): Să împartă președintele cu dumneata.

 

Cetățenii caută să îl dea la o parte pe Tribun, dar nu reușesc.

 

TRIBUNUL: Cetățene, ce e cu dumneata? Și cu dumneata ce e, stimată cetățeancă? Vi s-a urât cu binele? Alo, Mitică! (Strigă un amploaiat care nu se arată.) Băi, Mitică, te rog, trimite și mie doi băieți să se ocupe de cetățenii ăștia. Mitică? Handicapatul dracului! Mitică…

     Cetățeanul, dat la o parte, pune mâna și cântă la muzicuță imnul național – Deșteaptă-te, române!

TRIBUNUL: Și mai taci, dracului și din muzicuța aia, că ți-o bag și în gaura curului!

 

Generalul îl dă la o parte pe Tribun cu un gest.

 

GENERALUL: Ă, ă, ă, ă, deci Armata, ă, ă, ă, ă, Armata care a făcut statul național unitar și care încă din vremea, ă, ă, ă, ă, formării principatelor române, ă, ă, ă, ă, Gelul, Gladul, Menumorutul, ă, ă, ă, ă, care încă de când a descălecat Dragoșul în Moldova a doua oară, că a descălecat, ă, ă, ă, ă, de două ori și care s-a jertfit pentru țară, noi, care ne-am jertfit prin înaintașii noștri, ca să făurim, ă, ă, ă, ă, țara noastră, ă, ă, ă, ă, țară, sfinte părinte, ă, ă, ă, ă, ca soarele sfânt de pe cer, care Armata, fără ea nu se poate și trebuie să primească măcar un sfert, ă, ă, ă, ă din conținutul, ă, ă, ă, ă, acestei pungi, ă, ă, care în primul rând eu care sunt și doctor în apărare națională, ă, ă, ă… 

    Adolescentul pe skateboard traversează scena și îl dă la o parte pe General.

 

ADOLESCENTUL: În continuare mâncați căcat. Și tu, doamna Nuți, și tu, domnule președinte, și tu, domnule tribun, și tu, părinte, nu mai zic de dumneata, domnule tovarășe general doctor. (Pe fundal, aceștia vociferează, dar fără spor; adolescentul ridică glasul.) Da, da, voi! Mâncați căcat și nu mi-e frică să vă spun, eu sunt crescut în libertate, eu sunt viitorul și, în calitatea mea de viitor, punga e a mea.

 

Președintele îl dă la o parte pe adolescent.

 

PREȘEDINTELE: Stai un pic, tinere. Eu sunt omul dialogului și prietenul tineretului, ca Socrate am putea spune și iată că și spunem. Așadar, eu sunt dispus la o concesie, să primească și adolescentul o parte din pungă. Și astfel să ia fiecare douăzeci la sută, cu amendamentul că doamna Nuți va primi o primă constând în unu la sută din conținutul pungii, fără alte compensații ulterioare.

NUȚI (strigă din spatele președintelui): Bătaie de joc!

CETĂȚEANUL și CETĂȚEANCA (strigă și ei din spatele lui Nuți): Bătaie de joc pe banii noștri!

PREȘEDINTELE (se întoarce nervos): Liniște în spate! Eu sunt președintele și oferta este și așa prea generoasă! Voi, cetățenii de rând, puteți să vă înțelegeți cu Tribunul, să împărțiți din partea voastră cu el.

Tribunul îl dă la o parte pe președinte.

 

TRIBUNUL: Bă, băiatule, că eu președinte ție nu pot să îți mai spun, tu ești în toate mințile sau nu ești în toate mințile? De unde și până unde să împart eu cu cetățenii, tu nu pricepi, bă, nene, că eu sunt poporul? Și ce e împărțirea asta în cote egale, ca pe vremea răposatului, Dumnezeu să-l ierte, că era mai bine înainte! Bagă-ți, bă, băiatule, mințile alea în cap, că nu așa se face o împărțire ca lumea. Poporul merită cel puțin cincizeci la sută, fiind poporul. Apoi, nu exclud posibilitatea ca sfânta biserică, părinte, să ia împreună cu armata un procent de douăzeci la sută, iar președintele cu toți aghiotanții lui să ia douăzeci la sută, iar tineretul să ia zece la sută, fiind mai tânăr, și asta și în contextul în care punga se află deocamdată în posesia lui. Bă, Mitică, mi-ai trimis, mă, niște băieți, să rezolv și eu cu punga asta? Mitică! (niciun răspuns). Handicapatul dracului…

CETĂȚEANUL (din spate): Și noi?

CETĂȚEANCA (tot din spate): Da, și noi?

TRIBUNUL: Voi o să luați o pulă în cur! O mare pulă în cur! Aia o să luați voi! Ia uite, domnule, ia uite, domnule, că mă faceți să și înjur acuma, trebuie să dau eu explicații pentru toți cetățenii. Extraordinar! Unde s-a ajuns în țara asta…

CETĂȚEANUL (tot din spate): Bătaie de joc!

CETĂȚEANCA (tot din spate): Pe banii noștri! Mai mare rușinea.

TRIBUNUL: Bă, cetățenilor, mânca-mi-ați voi toată pula mie, nu vă e un pic rușine obrazului? Voi ridicați gura la mine?! Bă, cetățenilor!…

Generalul îl dă la o parte pe Tribun.

 

GENERALUL: Haideți, domnule Tribun, să ne liniștim, fac un apel la, ă, ă, ă… calm. Ă, ă, ă, în primul rând, unde e tânărul cu punga? Trebuie să facem o comisie care să analizeze și să propună un plan de acțiune, cum îl prindem pe nemernic, adică, ă, ă, ă… Desigur, eu, ca și general, pot mobiliza un număr de cadre, ă, ă, ă, militare, care, pe cale de consecință, în baza analizei, ă, ă, ă, anterioare, pot purcede efectiv la prinderea, ă, ă, ă, pungașului.

Intră Filosoful, care continuă să se plimbe cu mâinile la spate.

 

FILOSOFUL: Domnule general, nu aș vrea să vă dau la o parte, așa cum s-a tot procedat în istoria noastră, precum și în trafic, unde ne tot tăiem unul celuilalt fața. Dați-mi voie, îngăduiți-mi, domnule general și stimați reprezentanți ai puterii, să vă împărtășesc sistemul meu filosofic. Mai pe scurt, Sistemul, cum îi spun eu. Așadar, Sistemul: în primul rând, oamenii conțin limbaje de programare, așa cum au, să spunem, calculatoarele. Și degeaba încerc eu să îi explic părintelui ceva din filosofia lui Spinoza, dacă în limbajul său de programare numele lui Spinoza apare ca o eroare, nu poate să priceapă, e ca și cum aș vorbi chineză unei gâște din Tecuci. Nu pricepe gâsca, așa… De asemenea, președintele are un limbaj de programare, în timp ce dumneavoastră, cetățenii (îi indică pe cetățean și cetățeancă, aflați în spate) aveți un altul. Iar cele două sunt incompatibile. De asemenea, domnul general folosește un alt limbaj de programare și tot așa. Și atunci, ce se poate face? Ce este de făcut, așa cum se întreba odinioară chiar și cunoscutul revoluționar de tristă amintire, și anume Lenin?! Ceea ce se poate face, ceea ce se cuvine făcut, ceea ce trebuie făcut, am putea spune, este să identificăm numitorul comun, iar numitorul dumneavoastră comun, domnilor și doamnă Nuți și doamnă cetățeancă, este pofta de înavuțire cu cuprinsul pungii. Dar oare, vin acum și sădesc în sufletul dumneavoastră îndoiala… oare ați cercetat ce anume conține punga? Care este cuantumul averii care ne-a căzut, și îmi veți îngădui din nou să folosesc unul dintre cuvintele inferioare, pleașcă? Ați verificat? Că n-ați verificat. Iar punga, în acest moment, nici nu se află în posesia dumneavoastră, ci a fugit cu tânărul pe skateboard, a fugit punga cu viitorul. Aici, eu vă las, căci timpul meu încă nu a venit.

    Și filosoful pleacă, în continuare cu mâinile la spate, ca și cum s-ar plimba pe țărmul mării.

 

Intră adolescentul pe skateboard.

ADOLESCENTUL: Vreți punga, nu? Bine, vă dau punga, dacă mă convingeți că o meritați.

NUȚI (face un pas în față): Vreți să vă dansez ceva? Am talent la dans. Poate să facem un dansul pinguinului cu domnul președintele și cu popa?

POPA (o dă la o parte pe Nuți): Doaaaaamna Nuuuuțiii, nu mai vorbiți prooostii…

PREȘEDINTELE (îl dă la o parte pe popă): Mai bine cântăm ceva, nu-i așa, prieteni dragi?

  Începe să cânte melodia «Prieten drag», de Pompilia Stoian. Ceilalți i se  alătură și fac un cor, cântă toți (în afară de adolescent) șlagărul «Prieten drag».

ADOLESCENTUL: Ce căcat e, mă, asta?

GENERALUL: Ă, ă, ă, e șlagărul Prieten drag.

ADOLESCENTUL: Și cu asta vreți voi să câștigați punga?

TRIBUNUL: Tinere, dacă-mi dai voie, vezi că încă nu am declanșat împotriva dumitale un spirit pamfletar devastator. Ca să nu mai spun de faptul că noi, statul, suntem depozitarii legitimi ai forței, cum ne învăța și cărturarul Max Weber, care la fel ca mine a studiat…

POPA (îl dă la o parte pe Tribun): Hai, bine, bineeeee. Tinereeee, hai, dă punguța cu doi bani la boierii maaari…

ADOLESCENTUL: Dacă zici matale, părințele. Hai, ia punguța.

  Adolescentul aruncă punga. Popa o prinde, ceilalți se năpustesc asupra pungii, dar când o desface Popa se aude ca o explozie. Se aude doar glasul Popii strigând disperat.

POPA: Sfinte Sisoeeee!

Heblu.

 

 

ACTUL II

 

    La poarta raiului, toate personajele din primul act stau la coadă (cu excepția Filosofului).

SFÂNTUL SISOE (bagă capul în scenă): M-a strigat cineva? Sunt Sfântul Sisoe. Am venit.

POPA (face semnul crucii): Doamne, Dumnezeule și Măicuța Domnului! Am murit și am ajuns în rai?

SFÂNTUL SISOE: Stai un picuț, părinte, că nu e chiar așa. De murit, ați murit, nimic de zis, dar despre rai nu știu ce să spun deocamdată. Se mai discută, se mai analizează, că le-ați mai avut și dumneavoastră pe ale dumneavoastră.

Dă să plece Sfântul Sisoe, dar se întoarce.

 

SFÂNTUL SISOE: Și vă rog să nu-i mai evocați (dă ochii peste cap) pe cei de mai sus, că ați văzut că dacă suntem strigați noi, sfinții, venim. Dacă vine și bunul Dumnezeu, apoi…

GENERALUL (îl dă la o parte pe Sfântul Sisoe cu un gest): Ă, ă, ă, ă, cum adică, ă, ă, ă, am murit? Care noi, Armata, care eu, în Irak și Afganistan, puteam să mor erou, ă, ă, ă, și acum…

SFÂNTUL SISOE (îl dă la o parte pe General): Stați un pic, tovarășe general doctor, că ajungem și la dumneata imediat. Deocamdată vorbeam cu Popa.

TRIBUNUL (îl dă la o parte pe Sfântul Sisoe cu un gest energic): Sfinte Sisoe, ce înseamnă una ca aceasta? Ne batem joc de moarte?! Am murit, am murit, dar de ce am murit? Și de ce ești dumneata cu porțile de la împărăția cerurilor, asta nu era de competența Sfântului Petru?

SFÂNTUL SISOE (din spatele Tribunului): A, nu, că eram și eu pe aici și am auzit că m-a strigat Popa și… Sigur, sigur, vine și Sfântul Petru și o să aveți o vorbuliță cu dumnealui, sigur, sigur…

 

   Își face apariția Sfântul Petru. Are chelie și ochelari și un fel de catalog la subraț.

SFÂNTUL PETRU: Ce se întâmplă aici, Sfinte Sisoe?

SFÂNTUL SISOE (îl dă la o parte pe Tribun cu un gest): Să trăiți, sfinția voastră. Niște muritori au dat buzna, murind subit, se pare că au fost victimele unui atentat. Le-a explodat o bombă ascunsă într-o punguță și…

SFÂNTUL PETRU (își fixează ochelarii, să vadă mai bine): A, dumnealor sunt? Am auzit la știri ceva, da, da, parcă am auzit ceva. Din lumea a treia, nu?

SFÂNTUL SISOE: Dintr-o țară în curs de dezvoltare, sfinția voastră. Președintele, consiliera, un general, un cetățean, o cetățeancă, un tribun, popa, reprezentantul tineretului, au fost mai multe victime.

SFÂNTUL PETRU: Și ce caută la noi? Unde ai mai pomenit dumneata, Sfinte Sisoe, să ajungă la noi președinți și generali? Hai, că un popă când și când…

SFÂNTUL SISOE: Sfinția voastră, dată fiind complexitatea acestui caz care pe drept cuvânt a răvășit pământenii din țara în curs de dezvoltare, am zis că poate vreți să îi vedeți dumneavoastră sau chiar…

TRIBUNUL (îl dă la o parte pe Sfântul Sisoe): Iertați-mă că îndrăznesc, Sfinte Petrule, dar trebuie că la mijloc e o teribilă greșeală. În primul rând, că noi nu trebuia să murim. În al doilea rând, că și dacă muream, noi trebuia să ajungem, și dacă-mi dați voie voi folosi o expresie deosebită, grație jertfelnicului nostru iisusic pentru țară și popor, direct în rai, mă rog, la loc cu verdeață, unde nu e nici întristare, nici…

SFÂNTUL SISOE (îl dă la o parte pe Tribun cu un gest blajin): Bla-bla-bla. Domnule Tribun, aici nu mai suntem acolo. Aici suntem aici. Aici e altceva. Aici, noi facem regulile. Aici, statul suntem noi, ca să înțelegi dumneata și chiar bunul Dumnezeu…

Dumnezeu bagă capul în scenă.

 

DUMNEZEU: M-a evocat cineva?
SFÂNTUL PETRU: Aoleu, a venit Șefu’.

SFÂNTUL SISOE (cu glasul tremurat): Iartă-mă, Doamne. A venit un lot dintr-o țară în curs de dezvoltare și nu se împacă prea bine cu ideea că s-au prăpădit și, din una în alta, am ajuns să vă evocăm pe Domnia Voastră și…

DUMNEZEU (înțelegător): Înțeleg, înțeleg. Parcă am văzut ceva la știri, nu-i așa, Sfinte Petrule?

SFÂNTUL PETRU: Așa este, așa este, Doamne, s-a relatat, s-a văzut.

DUMNEZEU: Parcă un caz cu o punguță…

SFÂNTUL PETRU și SFÂNTUL SISOE: Da, Doamne, da, Doamne…

DUMNEZEU: Bun, păi, hai să vedem cazul. Cine vrea să vorbească primul?

POPA (umil): Doaaaamneeee, mă bucur să mă aflu astăzi aici, în fața dumneavoastră, care v-am sluuuujit mai bine de treizeci de ani, cu dreaptă credință șiiii….

DUMNEZEU (plictisit): Bine, bine, lasă acum. Zi cu punguța.

POPA: Deci era o punguțăăăăă. Ea a fost găsită.

NUȚI (scoate capul): Eu! Eu am găsit-o, Doamne!

POPA (vorbind peste Nuți): Deci, era o punguțăăăă și în dânsa noi am crezut că se află niște galbeeeeni și eu am solicitat să fie dați către sfânta și dreapta biserică, spre mare slava Taaaa, Doaaamneee. Dar dânșii nu s-au învoit și s-au tot tocmit până când ne-a explodat puuuunga în faaaață și iată că noi am muriiiiiit.

TRIBUNUL (îl dă la o parte pe Popă cu un gest): Mulțumim, părinte, dar nu e chiar așa, Doamne-Dumnezeule. În primul rând, că eu reprezint aici poporul și punga se cuvenea să fie a poporului, dar dumnealor nu au vrut să accepte această stare de fapt și ce s-au învârtit că până la urmă nu știu cum se face, Doamne-Dumnezeule, că într-adevăr, și aici Popa are dreptate, noi am murit.

ADOLESCENTUL (îl dă la o parte pe Tribun cu un gest): Doamne, sunt tânăr. (Strigă): Sunt tânăr, Doamne! Eu nu am știut ce se află în punguță, am zis că e vorba despre o avere, că prea se luptau pentru ea și am luat-o mai mult ca un spirit de glumă, să văd cum se încaieră și să râd de ei, dar eu, și tu, Doamne, știi, căci toate le știi, cum zicea și mamaia mea, nu am pus eu nicio bombă, niciun nimic în punguță, Doamne.

NUȚI (îl dă la o parte pe Adolescent): Deci, în primul rând, Doamne, bună dimineața, că era dimineață când am murit noi. Și de unde știu eu că era dimineață, păi, pentru că eu am venit prima la servici’, prima, da? Și eu am și găsit punguța, dar nici eu nu am pus nimic în dânsa, dacă asta s-a insinuat, că așa mi s-a părut că s-a insinuat. Pentru că nu-mi doream ca să-mi încetez, ca să spun așa, existența și activitatea în cadrul cancelariei prezidențiale. Și oricum eu am venit prima, prima, da?

PREȘEDINTELE (o dă la o parte pe Nuți, cu un gest de lehamite): Haideți, doamna Nuți, că ne facem de râs, deci, Doamne, eu sunt președintele. Cu mine trebuie vorbit pentru ca să se rezolve, pentru ca să se lămurească. Deci, în primul rând, Doamne, eu nu sunt un păun împăiat, cum am mai auzit și eu că am fost socotit de către reprezentanții presei din țara noastră, pe care Sfântul Sisoe, aici de față, a avut generozitatea să o numească țară în curs de dezvoltare. Deci, punga era punga statului, dacă și numai dacă în dânsa s-ar fi găsit avere, știu și eu, criptomonede, bitcoini. Dar în dânsa s-a aflat o bombă, o mașinărie infernală care ne-a șters de pe fața pământului și, pe cale de consecință, am ajuns aici, la porțile raiului, unde, cum bine spunea și colegul Tribun, grație jertfelnicului nostru iisusic…

CETĂȚEANUL (îl dă la o parte pe Președinte cu un gest): Bine, bine, bine, domnule președinte. Aplauze, aplauze! (Aplaudă ironic.) Doamne, vă place muzica? Vreți să vă cânt la muzicuță? De mic mi-am dorit să cânt la muzicuță. (Scoate muzicuța.) Chiar mă gândeam dacă în timpul morții mele o să mai pot cânta la muzicuță. Fiindcă dacă pot cânta la muzicuță o să fie o eternitate foarte plăcută. Așa, deci, Doamne, ce voiam să vă spun eu dumneavoastră, deci, situația e așa: noi am murit la grămadă, dar nu grămadă am fost noi în timpul vieții noastre. Doar s-a întâmplat să ne aflăm la un loc într-un anumit moment al timpului, și anume la sfârșitul timpului nostru. Deci, dacă mai știi, Doamne, eu am spus că punga era a mea, dar am spus așa doar ca să o obțin prin vicleșug, socotind că oricum mi se cuvinte. Dar pu-unga, pu-unga, nu eu am pus bomba în ea, Doamne. De unde să iau eu bo-ombă? Păi, eu am legături cu Hamas? Cu Hebzoah? Cu alte organizații teroriste? Nu am. La noi, singura bombă e bomba calorică de la șaormerie. De unde să iau eu bo-ombă? Deci, Doamne…

CETĂȚEANCA (îl dă la o parte pe Cetățean, cu un gest energic): Iartă-mă, Doamne! (Își face semnul sfintei cruci.) Nu te supăra pe mine, proasta de mine, iartă-mă că spun așa, iartă-mă, Doamne, și încep direct. Nu te supăra, Doamne, eu nu știu că a fost așa sau pe dincolo, dar știu că dânșii (îi arată cu degetul pe rând pe toți, mai puțin pe cetățean) ne-au spoliat. Și dumneata, părinte, ne-ai spoliat, și dumneata, tovarășe general doctor, ne-ai spoliat, și dumneata, doamna Nuți, ne-ai spoliat, și dumneata, domnule președinte, ne-ai spoliat, și dumneata, tineret, ne-ai spoliat de când te-ai născut, și dumneata, domnule tribun, da, da, nu strâmba. Cetățeanul – nu. El e ca mine. Cetățean. El nu a spoliat. Doamne, și continui direct. Așadar, nu e corectă situația în care ne găsim. Și spoliați, și morți, și rămași fără banii din pungă. De ce, Doamne, cu ce am greșit noi, cetățenii, Doamne? Da, și noi, ne-am lăsat spoliați, poate că am făcut și noi câteva alegeri greșite, nu spun că n-am făcut, dar chiar așa, Doamne?! De ce taci, Doamne, la vreme de necaz?

DUMNEZEU (care a ascultat cu atenție): Stai, femeie, că te aud. O să vă spun ceva ce o să vă surprindă: nu eu mă ocup. Nu eu mă ocup de care moare și de ce. Eu, mai mult cu viața veșnică. Dacă e cazul. Dar nu eu mă ocup nici dacă e sau nu e cazul. Pentru asta avem sfinții, și nu doar pe Sfântul Sisoe și Sfântul Petru, care sunt aici de față, mai avem noi și alți sfinți. Ei studiază, analizează și mie îmi dau spre aprobare, cum faceți dumneavoastră către domnul președinte, doamna Nuți. Eu sunt mai mult așa, ca o entitate supremă. Problemele acestea mici, problemele muritorilor, arareori intră în atenția mea. Cazul dumneavoastră însă m-a intrigat prin ineditul, prin insolitul său. Cine v-a pus bomba în pungă și de ce? Eu cam știu deja cine și de ce. (Chicotește.) Altceva mă miră pe mine: că nu reușiți să pricepeți ce vi se întâmplă. Sfinte Sisoe, adu vinovatul!

   Sfântul Sisoe îl aduce pe Filosof, care e ținut cu mâinile la spate de Sfânt, dar merge cu capul drept.

DUMNEZEU: Iată-l! Iată-l pe cel care v-a pus bomba! El este un filosof, dar el este și autorul vostru, fiindcă vă aflați pe o scenă, îmi pare rău că trebuie să vă anunț, dar suntem cu toții doar niște personaje pe marea scenă a vieții, cum frumos spunea cineva mai pe la început, nu mai știu cine. Dar spunea frumos. Chiar și eu, Dumnezeu, sunt tot o plăsmuire a imaginației dumisale bolnave. Ce ai de spus în apărarea ta, domnule autor? Cum de ai murit și dumneata când cu explozia? A fost o sinucidere simbolică? Ce a vrut să spună autorul?

FILOSOFUL/AUTORUL: Așa este. Eu v-am omorât pe toți, eu m-am omorât și pe mine, cu ocazia asta, fiindcă, așa cum se spune, mi-am pus toată priceperea în creație și, spre a fi autentică, trebuia să sufăr și, iată, să mor. De ce v-am omorât? De ce ne-am omorât? Sfinte Sisoe, dacă îmi permiți…

Sfântul Sisoe îi dezleagă mâinile. Filosoful își trosnește degetele și apoi continuă să meargă cu mâinile la spate, deși nu le mai are legate.

FILOSOFUL: Mulțumesc, Sfinte Sisoe. Eu nu o să mă apuc acum să vă explic dumneavoastră de ce am procedat cum am procedat. Nu mă justific în fața nimănui. Atât vă spun: că trebuia să muriți, că trebuia să murim cu toții, fiindcă așa a hotărât chiar Dumnezeu, aici de față, când a rânduit lumea. Toți murim. Apoi, prea nu vă mai ajungea, prea vă lăcomeați, prea nu voiați să ascultați ce are de spus – și atenție, nu vorbesc de mine în nume personal – ce are de spus filosofia, gândirea. Nu vă mai trebuia dumneavoastră gândire! Și atunci, dacă nu vă mai trebuia, de ce să mai facem umbră pământului? Sigur, eu puteam să rămân să gândesc în continuare, dar ăsta e visul de aur al creatorului: să moară creând și, în același timp, să dăinuiască prin creația sa. Și ajungem și la motivul pentru care ne aflăm acum aici, și anume la porțile raiului. Ar fi drăguț dacă Dumnezeu ar face un gest frumos și ne-ar da nemurirea pe care o merităm, poate nu la nivel individual, fiindcă știe Dumnezeu ce poame îmi sunteți, dar măcar așa, la nivel de ansamblu, de piesă, de operă, am putea spune. Ce spui, Doamne?

 

Dumnezeu tace.

  Toți se strâng în fața lui Dumnezeu, inclusiv Sfântul Sisoe, Sfântul Petru și Filosoful/Autorul.

TOȚI: Doamne?! Dumnezeule?! Doamne-Dumnezeule?! Spune ceva! Învață-ne, ce să facem mai departe? Căpătăm nemurirea? Doamne? Dumnezeule? Doamne…

 

 

 

Sfârșit.