E noapte, luăm un taxi de la aeroport. Pe la Arcul de Triumf unul dă să deschidă ușa, să intre călare peste noi. Era sau foarte beat sau drogat. Taximetristul, cu un calm de lord englez, îi spune că e ocupat. Tipul dă să îi dea o flegmă, dar nu poate, așa că flegma cade pe el. Taximetristul îi dă talpă și blochează ușile: ‘într-o zi o să fac io ca De Niro’, zice, și n-am avut ce să zic.
E seară, mergem la teatru, pe o stradă secundară un băiat cu un bișon îi dă unui homeless o pizza mare. Îi întinde două sosuri și îl întreabă de care vrea: dulce sau picant? Homeless-ul a ales dulce. Băiatul i-l dă și păstrează el picantul.
E ora prânzului, într-o cârciumă cu specific românesc tot salonul e ocupat de un grup mare de asiatici. Ciuciunghezi, le zic ospătarii. Ciuciunghezi or fi. O fată care conduce clienții la mese are un posterior foarte generos, un bottom line amplu, cum zic prietenii mei, aitiștii, motor de 3.0, cum se zice la mine în mahala. Unui ciuciunghez îi fac ochii în cap ca bilele la extragerea loto, îi iese limba afară ca la lupii din desene animate. Alți doi ciuciunghezi îl arată cu degetul și râd de el.
E tot ora prânzului, la o masă mai retrasă, un corporatist gras îl îmbie pe un corporatist străin, slim fit, să încerce mititeii de Lehliu. Îi prezintă frumos: Lehliu is mainly beef, you know?
I know.
