Rechinul

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on email
Email

Ostia, îmi spuse prietenul meu spaniol, cu care vânasem lei în Cuba, mi-au găsit ceva la rechin și acum o să mor.

 

Așa vorbea el limba română, am înțeles în mai puțin de o clipă că avea o boală de rinichi și că nu mai era mare lucru de făcut, dar că nu urma să se întâmple chiar în seara aceea de douăzeci și patru august.

Nu ne mai văzusem de cinci ani, dar asta nu schimbase nimic important între noi. Eram tot noi. Văzusem împreună Havana și ăsta e genul de lucru care leagă doi oameni pentru totdeauna.

 

Și ce ai de gând, Eduardito, îl întrebai, folosind diminutivul, întocmai ca în America Latină. Ce ar trebui să fac, mă întrebă și el pe mine, tu – dacă ai fi în locul meu…

Dar eu nu eram în locul lui, totuși îi răspunsei. Știu exact ce aș face: nimic. Aș aștepta solemna desfășurare a morții, aș îndura toată suferința și m-aș gândi în fiecare clipă care mi-a rămas la toate cele pe care nu le voi mai vedea niciodată, m-aș plimba pe bulevardul acesta al supremei melancolii, aș socoti cât rămâne totuși dintr-o viață și nu aș fi nefericit.

Cât rămâne dintr-o viață, întrebă el, da, cât rămâne: dimineața în care bunicul meu m-a învățat să trag cu arcul, serile din vara anului 1986 în care bunica mea scotea scăunelele mici și verzi și spunea acum vom sta și vom privi luna și ne vom odihni, aveam trei ani, cea mai frumoasă dintre vârstele omului pe pământ, melcii, ploile reci vara, schimbarea anotimpurilor, pierderea inocenței, care, spre deosebire de pierderea speranței, e pentru totdeauna, părinții mei tineri în fotografii în alb și negru, Aleea Zorilor, acolo unde am trăit până la doisprezece ani, știi, zorile, trecerea atât de leneșă a timpului între 15 iunie și 15 septembrie, muștele, bunicii bulgari, morcovii, ridichiile, lipsea poftei de mâncare, cartea Winnetou, prima dragoste și ultima dragoste, munții, sărutul, Cabana Vânătorul, pârurile și fotbalul, lumea pe care urma să o văd și chiar am văzut-o, Capablanca, cimitirul Columb din Havana, că doar ai fost cu mine, știi tu, chestii de genul ăsta din care e făcută o inimă de om, viața noastră cea mai secretă, cea mai intimă și cea mai importantă.

Apoi, Eduardito se gândi o clipă îndelungată, după care spuse: ziua în care am fugit din Africa, fiindcă începuse războiul de decolonizare și coloniștii eram noi, în ziua aceea am înțeles pentru prima dată că sunt muritor, iar pe fratele meu aproape l-au omorât, am reușit să zburăm înapoi în Spania, acasă, la Zaragoza, și cred că de atunci am tot așteptat ziua aceasta, în care moartea o să se întoarcă. Știam că va veni, totuși acum…

Moartea mereu se întoarce, amigo, nu te mai gândi la asta, gândește-te la toată muzica pe care nu o vei mai auzi niciodată și fii trist, fiindcă e păcat să mori,  chiar și când viața n-a avut mare lucru de oferit, îi spusei.

 

Apoi ridicai paharul și ridică și el paharul. Băurăm Mojito, la naiba  cu rechinul!, și nu știu la ce se gândea el atunci, dar în ochii lui nu erau nici lacrimi, nici frică de moarte, începuse să strălucească o amintire, era o amintire de culoarea aurului și m-am gândit atunci că poate prietenul meu cu care am vânat lei în Cuba, poate că el a fost pirat în una dintre viețile trecute și poate că va mai fi și una dintre viețile următoare și deodată în jur chiar se foarte întuneric, ca și cum se terminase ziua pentru totdeauna, ca și cum se termina vara, ca și cum se termina viața întreagă, ca și cum soarele fusese copleșit de o imensă planetă necunoscută și am simțit nevoia să mai spun ceva și chiar am spus:

  • Pula mea, Eduardito, te caci în ea de viață oricum, amintirile – măcar cu ele ai rămas, nu ți-ai pierdut capul, nu e așa mult, dar nici așa de puțin nu e, nu crezi? Măcar n-ai demență senilă și știi cine sunt și cine ești tu.

Și el a zis că da, nu e chiar așa de puțin și parcă deodată ne-a străbătut și un fior sau poate doar venea toamna și începea să se lase frigul sfârșitului de august.

Andrei Crăciun

Ne puteți susține pe Patreon (așa ar fi normal):

Puteți da o cafea și pe Paypal: