Și Matei chiar i-a găsit om. Numele său era Veștea și era buzoian. Un buzoian bonom, cu un început onorabil de burtă și un început la fel de onorabil de chelie.

Și a umblat Veștea șase luni legate în toate teritoriile unde se vorbea limba română, a umblat cu acte false, a trecut granițe și și-a asumat riscuri, a purtat barbă și cioc și monoclu și favoriți și perucă și a avut părul, cât a fost posibil, pieptănat cu cărare pe stânga, a avut părul pieptănat cu cărare pe dreapta și tuns scurt, dar cât să nu bată la ochi, a băut în cafenelele Imepriului Habsburgic și la cârciumă cu țăranii bârlădeni, a mâncat ciorbă până l-a prins pântecaria și a pretins că este negustor ambulant, avocat aflat în călătorie de loisir, în căutarea unei perechi potrivite pentru a întemeia o familie, industriaș ploieștean, specializat în problemele complexe ale țițeiului, dar ce n-a fost Veștea, care era într-adevăr un cameleon, putea vorbi cu o voce pițigăiată, care se preschimba pe loc în una de bariton. Putea face impresie, se putea face nevăzut și nu lăsa nicio amintire. Veștea era un spion desăvârșit.

Lui Matei îi fusese recomandat de cel care se ocupa de șoaptele care ajungeau în anticamera regelui. Acesta i-a propus trei nume, și Matei l-a ales pe al treilea, după ce i-a testat pe fiecare, iar Veștea i s-a părut cel mai puțin predispus la înaltă trădare.

Cu un raport de o sută de pagini în față și gândul la fiica sa, Maria, căci într-adevăr providența îi hărăzise Sirelui o fiică, ba încă una bolnăvicioasă, despre care doctorul Sammer mereu se temea că o să se prăpădească, mai ales că se ivise înainte de soroc, și fură nevoiți să trimită vorba în Prusia după un doctor specializat anume în prunci, și anume doctorul Brehme, principelui îi venea greu să se concentreze.

Dar era sincer interesat de ce avea Veștea de povestit.

• Sire, cu tot respectul, starea de spirit a națiunii nu e bună, îndeosebi în Muntenia. În vechea Valahie, Sire! Am auzit vorbe, Sire. Vorbe că s-ar pregăti chiar o rebeliune deschisă împotriva tronului, tocmai la Ploiești.
• La Ploiești?!, acolo, la țiței?!, se minună Carol.
• Îmi pare rău, dar da, Sire, apoi sunt nemulțumiri serioase referitoare la partida liberală, la Brătieni. Dar sunt la fel de multe nemulțumiri și referitoare la conservatori.
• Mai avea dreptate și prietenul meu, inginerul Möller, pe care l-am avut doi ani aici, la București, ca să inspecteze toate podurile, și mi s-a întors în Bavaria bolnav de deznădejde. Știți ce mi-a zis, domnule Veștea? Plec, Sire, nu pot aici, prea mult pizda mă-sii! Avea sau nu avea dreptate, domnule Veștea?
• Excelență, dacă îmi îngăduiți o părere personală…
• Îți îngădui.
• Mă iertați, dar cam avea, Sire!

Matei, care asista la întâlnire, nu se putuse abține și intervine.

• Sire, dacă îmi îngăduiți să îl întreb pe domnul Veștea ce anume sugerează că ar trebui făcut, are o listă de propuneri? Cum putem schimba starea de spirit a țării în favoarea principelui?
• O să răspund direct, și o să vă răspund direct către dumneavoastră, Sire! Țara trebuie să se rupă definitiv de otomani, trebuie să întărim prietenia cu prietenii noștri din Apus, cu Anglia, dar și cu Franța și Germania.
• Știi doar că între cele două s-au strâns nori negri, de război.
• Știu, Sire, dar războaiele vin și pleacă, țările rămân și tronurile rămân.
• Asta când regii nu sunt decapitați, s-au mai văzut cazuri la Paris…
• E adevărat, Sire, dar poporul nostru nu e așa. Nu merge atât de departe, nu suntem revoluționari, suntem supuși, însă trebuie și poporul ăsta, așa cum e el, trebuie să vadă că dinastia lucrează în favoarea sa, că merge spre direcția unității noastre naționale. Domnia Voastră și Excelența Sa, Principesa, trebuie să apăreți în mijlocul oamenilor. Recomand slujba de Înviere de la Mânăstirea Argeș, apoi toată presa noastră trebuie să popularizeze coborârea dumneavoastră în rândul oamenilor, Sire. Și ați putea chiar să îngăduiți ca portretul principesei moștenitoare să înceapă a circula…
• Nu e prea devreme?
• Nu e, Excelență. Și trebuie întărite zvonurile că urmează să aveți și un prinț moștenitor… O cere țara, Sire! Uneori o ocolire a adevărului e preferabilă pentru un scop mai înalt. Stabilitatea și încrederea, Sire!

Sirele privi ca și cum ar fi căutat sfârșitul orizontului și nu se grăbi să răspundă. Apoi grăi:

• Veștea, eu am să îți spun ce am constatat despre poporul acesta și tu ai să-mi dai dreptate sau ai să mă contrazici. Dar ai să fii drept și ai să-mi spui adevărul curat, făgăduiești?!
• Cum altfel, Sire?!
• Veștea, eu despre poporul român am putut consta că nu-și respectă angajamentele, începând cu onorarea orei exacte. Dacă avem o întâlnire la ora unsprezece, românul îmi vine la unsprezece și un sfert, iar eu sunt principe, îmi pot închipui ce e prin târguri, prin piețe, în orășele și în satele de pescari! Îți dai întâlnire seara și îți vine oaspetele la micul dejun! Așa este sau nu este așa?
• Sire, dacă îmi îngăduiți să vă spun cinstit.
• Îți îngădui.
• Cam așa este, Sire.
• Foarte bine, deși nu e bine deloc. Matei, notează te rog. De acum înainte, toți oaspeții mei, că sunt din partida conservatorilor, că sunt miniștri, că sunt gazetari, că sunt ce-or fi, toți vor primi din partea Casei noastre un ceas gravat cu chipul meu. Un ceas care să indice ora exactă! Dacă nici așa nu înțeleg mesajul, vom lua alte măsuri… Deocamdată, să introducem respectul pentru punctualitate și cuvântul dat! Ai notat, Matei?
• Am notat, Măria Ta.
• Veștea, spuse principele, am mai observat că dacă într-o adunare de români se ivește unul cinstit și muncitor deîndată ceilalți români nici vorbă de a-l susține și a-l alege spre a-i cârmui, ci încep să-l sape și să-l bârfească și să-l marginalizeze și să-l distrugă, de frică să nu le arate nevolnicia, nebăgând de seamă că prin comportamentul lor ticălos întocmai asta arată! Am observat bine sau nu am observat bine?
• Sire, dacă îmi îngăduiți…
• Îți îngădui, Veștea, poți răspunde direct!
• Sire, cam așa este.
• Și știm ce am mai observat, Veștea? Aici lenea e o virtute. Curvia – o virtute. Beția – un lucru de laudă! În schimb, omul care știe carte este disprețuit și scapă nelinșat din pură întâmplare. Mă tem, Veștea, că am nimerit în mijlocul unui popor sălbatic, care nu se lasă condus de rațiune, ci are o minte de catâr care se mai întâmplă să fie și cotropit de tresăriri ale inimii, de orgoliu, de vanitate. Sunt mulți proști cu pretenții multe, Veștea, în regatul meu sau nu sunt? Și nu mă mai întreba, că îți îngădui!
• Sire, cumpăni Veștea, adevărul cam așa este. Cam prea mulți.
• Și atunci, Matei, ești sfătuitorul meu, sfătuiește-mă, cum îndrept eu lemnul acesta strâmb?
• Majestate, dacă îmi îngăduiți, am observat că de fiecare dată când sunteți nevoit să întindeți mâna și să-i salutați pe cei care vă întâlnesc, românilor le oferiți doar două degete, nu toată palma.
• Și asta e o greșeală, Matei? Românii încă nu mi-au câștigat încrederea încât să le ofer toată mâna. N-ar trebui să îmi câștige poporul încrederea?
• Așa ar fi ideal, Sire. Dar vremurile se schimbă și nu întotdeauna în bine. Dacă îmi dați voie o să vă aduc aminte ceva ce am mai discutat noi la întâlnirile în care am povestit despre Imperiul Roman. Mai țineți minte: primul împărat, Octavian Augustus, desigur, al doilea împărat, Tiberius, al treilea împărat, Caligula…
• Știu, Matei, cronologia împăraților, unde vrei să ajungi?
• Vreau să mă opresc la al doilea, la Tiberius, a avut o domnie lungă, dar n-a fost iubit, și știți de ce, Sire?
• Fiindcă a instituit moda proceselor politice? Fiindcă uneltea și nu era un om pe cuvântul căruia să te poți baza, pentru că era un desfrânat și un nemernic, Matei?
• Toate acestea, Sire, tind să treacă neobservate în istoria împăraților. Nu a fost iubit pentru că nu s-a arătat. S-a ascuns pe insula Capri, unde a trăit ultimul deceniu din viață, pregătindu-l pe Caligula, căruia îi ucisese toată familia, să fie succesorul său. Condamnându-și astfel la moarte propriul nepot, pe Gemello. Nu se mai arăta în Roma, romanii nu mai știau cum arată împăratul, sursa puterii. Sire, puterea, pentru a fi temută și urmată, trebuie să se vadă.
• Și ce propui, Matei? Să fiu toată ziua prin sate, pe la bâlciuri, să sărut mâna babelor și să mă pup cu moșii?
• Sire, dacă nu e prea mult, poporul are nevoie să vă vadă, semeț, în șa, pe Calea Victoriei, mai des, iar când dați mâna…
• Să nu le mai întind doar două degete?
• Dacă nu e prea mult ce propun, Sire, poate că ar trebui să le dați măcar șansa de a primi de la dumneavoastră trei degete.
• O să cuget, Matei. Veștea, tu ce zici? Ai cam tăcut.
• Nu mi-aș îngădui să întrerup o disertație pe tema istoriei Imperiului Roman, aș spune doar atât, Majestate: românii se cred urmașii Romei, dar asta nu înseamnă că și sunt. S-au întâmplat prea multe de când au plecat romanii, Majestate. Suntem mai degrabă turciți. Moravurile sunt turcești, Sire.
• Și ce-mi propui, să-i pun pe miniștri să-mi sărute papucul?
• Nu, Sire, puterea turcească e arbitrară, ăsta e secretul ei, că nu știi când o să lovească și unde și nici nu vei afla vreodată de ce, e o formă de frică permanentă în oasele supușilor.
• Ce zici tu, Veștea, să mă apuc să abuzez așa, alandala, de puterea ce mi s-a dat? Dar asta e împotriva a tot ce cred! Haideți că m-ați înnebunit de cap, să dau trei degete și porunci împotriva poporului doar ca să mi se vadă puterea. Și să mă plimb pe Calea Victoriei în șa, așa consiliere mi-ați oferit voi mie!
• Sire, dacă am greșit, să ne iertați, și îndrăznesc să vorbesc și în numele domnului Veștea.
• Nu vă iert, Matei, pentru că aveți și voi ceva dreptate, dar ca să schimbi un popor trebuie să îi arăți altceva decât ce e obișnuit. Nu voi face lucrurile cum s-au mai făcut pe aici, le voi face doar cum socotesc eu că ar trebui făcute ca să ne apropiem de casă. Știți unde e casa noastră, domnule Veștea? În Europa, acolo e casa noastră. Deocamdată, așa cum ați observat și dumneavoastră, e foarte departe până în Europa, avem drum lung până să ajungem acasă, dar o să îi duc pe români acasă, Matei.
• Asta e o veste minunată, Sire, dați-mi voie să mă înclin.
• Înclină-te și plecați acum, vă rog, mi-ați cotropit capul cu vorbe care acum nasc gânduri, uite vă întind fiecăruia întreagă mâna mea, spuse principele, care îi salută pe rând, întâi Matei, apoi Veștea, care se retrase înnobilat de o tăcere pe care n-aveai cum să o dobândești, te nășteai cu harul ei sau nu.