de acolo iei o mașină și te duci la Liège, de unde o să mi te întorci aducând cu tine un reportaj, vezi că mi-am pus obrazul, să nu mă dezamăgești, hai, n-ai plecat, du-te la pașapoarte, și m-am dus la pașapoarte, apoi m-am dus la Lu, fiindcă îmi era frică să zbor, și îmi e frică să zbor și acum, când am văzut deja toată lumea, ba încă de mai multe ori, și am găsit că lumea e cumplită, și a trecut atâta timp, și Lu e o stafie pentru mine și eu sunt o fantomă pentru ea, poate că uneori și ei i se mai întoarce trecutul, deși sunt mulți ani de când popa a fost dat și el pământului, era un bărbat masiv, cu un pântec de protopop și o barbă moale, de culoarea mierii, și mai avea și un ochi de sticlă, pe care și-l scotea și îl curăța de impurități, era albastru, și așa erau și ochii fiicei sale, avea patru fiice, Lu era cea mai mică dintre toate, iar acum o să scriu că era lumina ochilor bărbatului cu un ochi albastru de sticlă, și o să credeți că am exagerat pentru un efect textual, dar chiar așa era, și așa am urcat eu în primul meu avion, către capitala acelei țări plate, cântată disperat și încântător de către Jaques Brel, și așa am ajuns eu la Bruxelles, cu aripile mele proaspete și obrazul meu care nu mai cunoscuse atingerea briciului de o lună, cu o barbă de sălbatic, în care mi se putea citi libertatea interioară, iar în ghiozdanul meu nu purtam abecedar, ca Lenin pe vremea când era școlar, în ghiozdanul meu purtam o carte despre nașterea, viața și căderea Uniunii Sovietice, pe copertă erau desenate o seceră și un ciocan, așa că m-au și înhățat și m-au băgat într-o cămăruță, unde un oficial al aeroportului m-a interogat, nu tocmai delicat, dar nici brutal, și nu mică i-a fost dezamăgirea când a aflat că sunt, într-adevăr, un amărât de ziarist din Europa de Est, care se întâmplă să mai fie și student la științe politice, pasionat de istoria recentă, cât despre barbă, din păcate, nu, nu eram cecen, cum crezuse el, nu putea rezolva cu mine niciun caz de terorism, eu nu știam că în ziua aceea în alte orașe din Europa fuseseră atentate, de unde era să știu, eu zburasem, mă ridicasem deasupra pământului pentru prima dată, înțelegând de la decolare că, de fapt, nu aveam să mai cobor vreodată din cer, că mi-am găsit calea, iată calea mea, să mă ridic deasupra oamenilor, deasupra caselor și deasupra norilor, și să merg mereu mai departe, cu speranța că voi ajunge într-o zi și în acea țară a minunilor, unde este tot timpul vară, la Bruxelles nu mai era vară, venea toamna eternă și ploua mult și am plecat la Liège și mi-am scris reportajul și într-o dimineață, în dreptul gării, am văzut un mare cronicar din țara mea căutând pe peron bilete aruncate de belgieni, le strângea pentru a le deconta de la patronii austrieci din țara noastră de la capătul lumii, de la capătul speranțelor, și m-a cuprins o disperare, care a încercat să mă sugrume, nu m-am lăsat sugrumat, puteam să zbor și puteam să ajung pe alte fuse orare, genunchii mei erau sănătoși, spatele meu era drept, puteam să invit domnișoare la dans și știam să valsez, idei vagaboande îmi tregeau fulgerător prin cap și îmi simțeam aripile crescând mai mari și mai mari, exact acolo unde îmi indicase fata de preot, m-am înălțat și am traversat tot bătrânul nostru continent, și acolo, în înalt, mă vindecam de absența recent dobândită a iubirii, mă vindecam de singurătate și mă vindecam de furie, zburam, zburam, și așa am ajuns coborât pe pământ tocmai la Minsk, mi-ar fi plăcut să fie o iarnă cumplită, și să traversez prin zăpezile de altădată, într-o sanie enormă, trasă de câini cu ochii albaștri ca ai fiicei de preot, orașul către toate punctele sale cardinale, dar nu era așa, erau ultime zile ale verii și la terase se auzeau viori și cântece de dragoste și singurii țigani din Minsk aveau acordeoane și știau balade și cel puțin unul dintre ei părea talentat ca domnul Aznavour, armeanul, și l-am îmbrățișat ca pe un frate, iar el nu mi-a respins îmbrățișarea și am dansat cu acordeonul între noi, și mai aveam eu pe atunci și o cumplită durere de măsele și am mers și am mers și am mers prin tot Minskul căutând un bărbat pe care să-l provoc la duel