Ceaușescu e liniștit de securiști, pleacă în Iran (pe 18 decembrie), nu e nicio problemă, tovarășe. Doar că era o problemă.

Conflictul escaladează, Timișoara se declară zonă liberă de comunism, oraș liber. Elena Ceaușescu personal dă ordin să se tragă în popor. Cadavrele sunt luate, aduse înspre București, incinerate, iar cenușa e aruncată într-un canal din Popești Leordeni. Toată mârșăvia asta purta numele de cod „Operațiunea Trandafirul”. Peste patruzeci de oameni au fost omorâți atunci.

E evident, totodată, că militarii n-au respectat ordinul de a trage în plin, fiindcă altfel mureau mii de oameni, au tras, dar au tras, cum se spune, “la intimidare”.

Și au omorât acești oameni, care sunt eroi ai Revoluției din 1989, oameni care avuseseră curajul să iasă în stradă înainte să fugă Ceaușescu de la putere. E un fapt și trebuie consemnat ca atare.

Narațiunea oficială a regimului Ceaușescu era că la Timișoara erau elemente destabilizatoare, unguri, iredentiști care vor să fure țara noastră și, pe cale de consecință, ia să vină Gărzile Patriotice din Oltenia, să restabilim ordinea (cum aveau să vină în 1990 mineri să îi bată pe “golanii” din Piața Universității).

Acest “narativ” a prins, mai ales că scânteia revoluționară a plecat de la decizia de a muta din Timișoara un pastor reformat de etnie maghiară – László Tőkés.

Dar era pur și simplu o minciună. Nu era adevărat ce li se spusese chiar și celor din Gărzile Patriotice, căci pleacă într-adevăr mii de oameni din Gărzi, din Oltenia. Și când ajunseră în gară la Timișoara, ce constatară oltenii?!

Că aceia care protestau erau la fel de români ca ei, care se săturaseră de privațiuni, de nedreptate, de dictatură, de Ceaușescu. Timișoara e foarte importantă simbolic.

De ce? Pentru că românii și-au învins frica. Și dacă au putut timișorenii, înseamnă că într-adevăr se poate, înseamnă că putem și noi, în toată țara (“Azi în Timișoara/Mâine în toată țara!”), fiindcă așa chiar nu se mai poate!

Înseamnă că ne putem lua curajul din exemplul lor. Dar și asta s-a întâmplat doar parțial.

Dar românii erau deja la punctul de fierbere, fără informații oficiale exacte, circulau legende: domnule, au omorât copii, au tras în oameni în plin, sunt șaizeci de mii de morți, a zis și „Europa Liberă”. E un declic.

S-a întâmplat și la noi, cineva a avut curaj, s-au rupt niște lanțuri care funcționau în imaginar și veneau din frică…

Acum, din mărturiile oamenilor care participă la această revoltă autentică, spontană de la Timișoara, ce s-a petrecut?! Poetul Ion Monoran a oprit tramvaiele din mers și le-a zis oamenilor să vină alături de ei, de protestatari. Și oamenii chiar s-au alăturat, chiar au mers, la început au fost puțini, dar bulgărele s-a rostogolit, revolta a prins viață, mai ales ca răspuns la acțiunile în forță ale dictaturii.

Ceaușescu se întoarce din Iran, a fost tot timpul informat cu privire la ce se întâmplă la Timișoara, dar informat la ce mod? Bande de vandali care acționează și distrug etc. etc. Există o înregistrare televizată (el vine pe 20 decembrie) în care Ceaușescu condamnă “huliganii” etc. etc.

Apoi pe 21 face un miting, o “mare adunare populară”, ca în 1968, ca să arate că “oamenii muncii” sunt alături de tovarășul Ceaușescu și condamnă “la unison” ce s-a întâmplat la Timișoara…  După câteva minute de când i se dă cuvântul lui Ceaușescu se aude ca un vuiet, ca o bubuitură în mulțime, care îl derutează pe Ceaușescu, există acest moment de panică, Ceaușescu își pierde vocea, oamenii aproape că se calcă în picioare. Ceaușescu trage concluzia: “Asta e o provocare”.

Ceaușescu spune ce are de spus și e gata cu totul mitingul, care din perspectiva regimului Ceaușescu fusese un eșec.

Dar efectul e extraordinar. Căci oamenii nu pleacă toți acasă. Unii rămân pe stradă. Cine l-a sabotat atunci pe Ceaușescu? Ministerul Apărării Naționale? Securitatea? A fost o panică în mod deliberat creată? Cine avea tehnica necesară să facă asta? Nu erau multe instituții pe lista suspecților.

Ceaușescu a vorbit la acel miting și de „agenturili străini” care caută să destabilizeze etc. etc. În mare, aceleași lucruri le spusese și în înregistrarea difuzată la televiziune cu o zi înainte.

Revoluția de la București atâta cât a fost – cu o mie, două mii de oameni care rămân pe străzi și sunt reprimați până la urmă de instituțiile de forță ale statului român, totul culminând cu Baricada de la Inter (fostul Hotel Intercontinental din centrul capitalei, de la Universitate) din 21/22 decembrie, spulberată cu blindatele instituțiilor de forță – devine o afacere publică. Adică se află, știe toată lumea, se spală bulevardul de sânge. E Jilava plină de arestați.

Au omorât oameni, au tras în noi, am fost acolo – totul se află, și se află din om în om, adică din surse de încredere. Nu erau, tovarășe, huligani, era vecinul matale Mitică, de la etajul trei. E arestat, e la Jilava. Chestia asta stârnește un val de revoltă care va spulbera totul a doua zi.