De exemplu, în restul lumii care nu e Rusia se guvernează îndeobște (mai puțin în dictaturi și cleptocrații) pentru ca guvernaților să le fie mai bine. În Rusia, cu nesemnificative excepții, de sute de ani s-a guvernat pentru ca guvernaților să le fie mai rău.

De la mujicii care, la fel ca pământurile, erau pur și simplu, de facto, proprietatea țarului (de unde să vină, deci, prețul pe viața omului?; logica acestui tip de putere e că viața omului nu înseamnă nimic, doar puterea însăși contează), trecând prin tragedia comunistă, Rusia a continuat să rămână același mister aureolat de paranoia și mesianism.

Putin nu este decât cel mai recent nume de tiran care ia prizonier marele popor rus, care periodic se eliberează doar pentru a cădea în capcana următorului tiran. Șarlatania în cazul lent-colonelului kaghebist este totală, la fel ca în războiul (o groaznică invazie barbară) pe care l-a pornit în Ucraina.

Prezentându-se drept erou și eliberator, Putin, un notoriu criminal în serie, nu este decât înrobitorul poporului său. Așa se întâmplă când minciuna ia locul adevărului. Și după zeci de ani la putere, acesta e destinul comun al conducătorilor ruși.

Schimbarea profundă (deși improbabilă) a Rusiei, după eliberarea de terorismul de stat condus de la Kremlin (căci neîndoielnic rușii vor pierde războiul acesta), rămâne cheia pentru pace în Europa, fiindcă și europenii, și rușii greșesc undeva, și anume când nu vor să înțeleagă că: Europa nu poate prospera în pace fără Rusia, dar nici Rusia nu poate fără Europa.