Trei bărbați stau la o masă dintr-o sufragerie, într-un apartament cu pregnant aspect comunist, deși pe perete vedem un calendar care ne anunță că ne aflăm în aprilie 1990. Un bărbat cu mustață, Piele, stă singur pe canapea. În fața lui pe două fotolii se află doi bărbați, unul cu bască, subinginerul Oiță, și unul fără bască, Gigi. Toți fumează țigări.
În sufragerie e un fum gros, scrumiera e plină. O sticlă goală de țuică se odihnește pe masă. Piele scoate alta plină de sub masă și o pune în locul celei goale. Fiecare are țuică în pahar. Al lui Piele e aproape gol, celelalte sunt goale doar pe jumătate.
- Și cine îl taie?, întrebă Piele.
- Nea Scurtu, cine să-l taie? Nu știi că el taie?, zise Gigi.
- Băi, Piele, mi-a tăiat trei porci nea Scurtu. De fiecare tăiere în parte am fost deosebit de mulțumit, întări Oiță.
- Bun, îl taie Scurtu, să zicem. Și carnea unde o ținem? Că eu congelator n-am. Scurtu taie, taie, dar congelator n-are, ripostă Piele.
- O ținem jumate la mine, jumate la Gigi. Până aduc ăștia congelatoare la Titi-Bec la prăvălie. Am auzit că aduce luna asta. Și congelatoare, și mașini de spălat, interveni împăciuitor Oiță.
- Și dacă vrea nevastă-mea să facă o friptură tre’ să trec întâi pe la subinginerul Oiță pe acasă, să iau carnea, asta-mi spui tu mie?, se miră Piele.
- Sau pe la Gigi, dacă îți e mai la îndemână, replică Oiță.
- Bine, bă! Hai s-o facem și pe asta, conchise Piele.
Bărbații ridică paharele și își urează unul altuia Noroc. Deodată, Piele se ridică:
– Gata, m-am căcat!
Piele iese pe ușa sufrageriei și nu știm unde se îndreaptă. Ceilalți bărbați rămân nedumeriți, dau din umeri și continuă să bea. Pe perete, lângă calendar, e un ceas. E ora 15 și 12 minute.
Dar timpul trece. Ș ceasul arată acum ora 16 și 18 minute. Cei doi bărbați au terminat și a doua sticla de țuică. Piele nu e nicăieri. Subinginerul Oiță se uită prin sufragerie după ceva de băut, iese și pe balcon, dar nu găsește.
– Bă, Gigi, să mă duc pe la bucătărie, să caut ceva de mâncare prin frigider? Parcă m-a luat așa o arsură la stomac, spuse Oiță.
– Da’ unde dracu’ s-o fi dus Piele ăsta?, se minună Gigi.
– Eu am zis că o coborî să ia pâine, dar n-am auzit ușa de la intrare, replică Oiță.
– Eu am zis că s-o fi dus după încă o țuică, spuse, cu speranță în glas, Gigi.
Deodată se și aude ușa de la intrare deschizându-se și în casă intră ca o furtună Mariana, soția lui Piele. Mariana se repede în sufragerie, unde îi găsește pe cei doi bărbați stând pe fotolii și discutând. Fumul gros parcă o deranjează, Mariana (tușind ușor) dă din mână ca și cum ar vrea să aerisească:
– Bărbată-miu’ ăla unde pizda mă-sii umblă?
– Săru-mâna, doamna Mariana. O să sune mai ciudat, dar adevărul e că nu știm unde e. A băut cu noi și apoi s-a ridicat, a plecat și nu s-a mai întors, îi răspunse Gigi.
– Nu vă supărați că am îndrăznit să rămânem. Dar am crezut că se întoarce Piele în cinci minute. Și uite că a trecut o oră și n-a mai venit, spuse și Oiță.
Mariana se așază pe canapea. Își aprinde și ea o țigară:
– Vă fac o cafea?
Bărbații dau din cap că da, că se le facă și lor cafea, dar Mariana nu se grăbește la bucătărie:
-Vă fac mai încolo, să-mi trag și eu sufletul. De n-ar mai veni! Știți ce mi-a făcut iar Piele al vostru? Acum vreo săptămână îi scriu bilet și i-l lasă pe masă: uite așa, așa, plec la mama! Păi, nu mai suportam. Mereu, mereu cu câte una, câte alta, câte și mai câte. Mă întorc acasă în seara aia și găsesc bilet scris de el, că nu mai vorbeam cu el: Mă cac! Pleacă la mă-ta! Așa a scris. Ca să știți și voi cine e prietenul vostru.
– Haideți, doamna Mariana, că n-o fi dracu’ chiar așa de negru. E și el mai zvăpăiat, parcă nu știți ce aveți la ușă, încercă Gigi s-o împace.
-Ați vorbit de vițel?, schimbă Mariana direcția conversației.
-Am vorbit și se face. Luni mergem să-l luăm, îl taie nea Scurtu, se grăbi Oiță să răspundă.
– În săptămâna mare?, se arătă mirată Mariana.
– Ce să facem, doamna Mariana? Atunci e disponibilă toată lumea, spuse Gigi.
– Lunea?!, se miră iar Mariana.
– Așa e în democrație, vru Oiță să fie spiritual.
– Poate aprindeți și voi o lumânare de sufletul vițelului, măcar. Mă, dar voi chiar n-auziți?, se pomeni Mariana zicând.
– Ce să auzim?, fu curios Oiță.
– Ce să auzim, doamnă?, zise și Gigi, ca un ecou.
Mariana dă din mână a lehamite:
-Prietenul vostru. Sforăie. E în dormitor și sforăie. V-a lăsat aici ca pe proști și s-a dus să se culce.
– N-am auzit, doamna Mariana, spuse Gigi.
– L-o fi luat flama, zise Oiță.
Mariana nu-i băgă în seamă:
– Nu l-a luat din cât ați băut voi aicea. Așa e el. Îl doare în cur, n-auziți? Hai că mă duc să fac și cafeluțele alea. Vă mai aduc o țuică? Sau ați băgat destul?
– Sărut mâna, aduceți doamna Mariana, zise Gigi.
Subinginerul îndrăzni chiar mai mult:
– N-aveți cumva și niște mămăliguță, poate și niște murături, să asortăm un pic țuica?
Timpul continuă să treacă și acum iată cum un bărbat bate un țăruș, de care leagă un vițeluș pe câmp. Pare în mijlocul pustietății. Are un ceas și se uită la el și înjură. Bărbatul e nea Scurtu:
- Să nu te fut eu între urechi pe tine, Oiță, Oiță?
Dar chiar atunci pe drum apare o Dacie albastră. Din ea coboară, cu basca pe cap și vesel, subinginerul Oiță. Fumează țigară și se simte foarte liber. Din Dacie se aude muzică dată tare: Creedence Clearwater Revival:
-I-auzi-o p-asta, nea Scurtule!
-Hai, mă, dracu’, că n-am timp de americănelile tale! Tre’ să mă duc să tai vițelu’ la alde Potroacă, nu ți-am zis să vii să-l păzești pe al nostru?
-Și n-am venit, nea Scurtule? Unde zici că te duci acuma?
-La Potroacă, mă, la pitic. Nu-l știi pe pitic?
– E, cum de nu?
– Ai venit, dracu’, cu o oră întârziere și acuma schimbi vorba, Oiță, nu te știu eu pe tine? Hai, că ne prinde noaptea până-l tai p-ăla, apoi tre’ să mergem în curte la Culae în vale, să-l tai și p-asta. Crezi că aicea e ca la tine pe secție în uzină, treanca-fleanca?
– Hai, bre, nea Scurtule…
– Ăștia n-au venit? Alde Gigi? Alde Piele?
– Uite că n-au venit. Au zis că stă prostul de Oiță să le păzească vițelu’. Piele am auzit că are pe una în colonie, s-o fi dus să fută la ea. Gigi o fi pe drum. Vine fiecare cu Dacia lui, boieri. Doar matale ce ai venit cu bicicleta, nea Scurtule. Pune-o la mine sus pe portbagaj.
– Hai, lasă-mă dracu’ în pace, că am treabă, pune mâna și urc-o singur! Și păzește ca lumea vițelu’ ăsta aicea, că l-am prins cu o funie d-aia bună, de-mi mai trebuie. Zici că Piele vine cu Dacia lui?
– Da, nea Scurtule.
– Aia galbenă?
– Galbenă, nea Scurtule.
– Dacă mergeți, dracu’, în coloană, faceți steagul țării: roșu, galben și albastru! Ne-am dat dracu’.
– Bravo, nea Scurtule, te știam om serios, da’ văd că îți arde de bancuri.
Subinginerul îi urcă lui Scurtu bicicleta în portbagaj și în același timp îi spune:
– N-ai matale treabă, nea Scurtule, ți-am prins bicicleta bine. Du-te pe drumul tău!
Auzind aceasta, nea Scurtu se îndepărtează, în mână are un cuțit imens pe care îl freacă de pantaloni. Rămas singur în Dacia lui albastră, subinginerul dă scaunul pe spate și fredonează un șlagăr de la Creedence. Își tot aranjează basca și fredonează, fredonează, fredonează până adoarme, în ciuda muzicii dată tare.
Dar iată că acum o Dacie roșie vine pe drum și parchează lângă Dacia albastră în care doarme dus Oiță. Din mașină se dă jos Gigi.
– Ce faci Oiță, îmi dormi?
– Ce e? Ce e?! Gigi, tu ești, mă?!
– Unde e, bă, vițelul?
Și abia atunci se dă și Oiță jos din Dacia sa albastră și vede că nu mai e vițelul. Nu mai e nici funia cu care îl legase strașnic nea Scurtu.
-L-o fi luat nea Scurtu să-l sacrifice!
– Și pe tine te lăsa să dormi? Băi Oiță, ne-au furat țăranii vițelul! Nea Scurtu unde e?
– La Potroacă! La pitic!
– Hai după el, să-i zicem că l-ai păzit de a dispărut! Hai cu a mea, că știu că nu vrei să consumi benzină! Unde dracu’ stă piticu’, știi?
– Știu. O iei pe unde-ți zic.
Cei doi bărbați se urcă în Dacia roșie, care demarează în trombă. Și timpul iar trece și îl vedem pe nea Scurtu cum se spală de sânge. Căci are sânge și pe față și pe mâini.
Pe poartă la Potroacă, la pitic, intră Gigi și Oiță. Gazda e, într-adevăr, un pitic aspectuos și taciturn.
Pe lângă el se învârt trei-patru femei, fiecare cu câte un lighean în mână. Una singură dintre ele e pitică. Neîndoielnic, doamna Potroacă.
Gigi strigă de acum intră pe poartă:
– Nea Scurtule!
– Ce dracu’ faceți, mă, aicea? Cine stă cu vițelu’ nostru? A ajuns piele roșie?
– N-a ajuns, bre. Ne-au furat vițelul!, zise Gigi, cu inima frântă.
– Păi, ce ai făcut, Oiță?
– Am adormit, bre nea Scurtule, să se ierte.
– Nu ne-a furat, mă, vițelul. Că bătea la ochi aicea în sat. Dar mi-a furat mie funia aia bună! Vițelul a plecat de nebun pe câmp. Știu unde s-a dus!, îi asigură Scurtu.
– Adevărat? Știi, nene?, speră Gigi.
– S-a dus la mă-sa, mă! Tre’ să mergem unde țin ăștia vacile și ne luăm vițelul înapoi! Dar tu, Oiță, meriți una peste scăfârlie! Îmi cumperi funie nouă!
– Să se ierte, nene. Cumpăr.
– Stați, mă, dracu’, să mă spăl.
Și timpul tot trece, iar acum nea Scurtu e din nou plin de sânge, fiindcă tocmai a tăiat vițelul, care era într-adevăr la mă-sa.
Bărbații se tot învârt pe lângă vițelul răposat, inclusiv gazda lor de acum, Culae din Vale, un bărbat cu barbă, blonziu și cam slab de minte.
Tocmai când bărbații nu mai știu de ce să se apuce mai repede intră pe poartă fluierând și cu mâinile în buzunar, înveșmântat în geaca sa de piele adusă de la turci, însuși Piele. Superba sa Dacie galbenă e parcată în fața porții, e frumoasă, ca un soare.
- Ce face, băieții?
- Face pe dracu’, Piele. Te văd: vii de la femei!
- Dragul meu, nu contează de unde venim, ci unde ne ducem. S-a terminat treaba?
- Singură s-a terminat, hocus-pocus!, încercă Gigi o ironie.
Mai pragmatic, nea Scurtu puse punctul pe i:
– Dă, dracu’, geaca aia jos și pune mâna pe vițelu’ ăsta, că tre’ să-l băgăm în două portbagaje.
– Păi și eu de ce am mai venit cu mașina?
– Să te uiți la noi, d-aia ai venit. Hai, pune mâna pe vițel!, se băgă în vorbă Oiță.
– Să nu uităm de ce a zis nevasta lu’ Piele: să oprim la mănăstire la Zamfira, să îi aprindem o lumânare, să fie de sufletu’ vițelului, ridică Gigi o problemă.
– Când ați vorbit, mă, voi cu nevastă-mea?
– Când te-ai dus tu să te culci și ne-ai lăsat ca pe proști în sufragerie!, îl lămuri Oiță. Nea Scurtule, ți-am zis-o pe asta…
– Care, dracu’?
– Eram cu Gigi la Piele și…
Și timpul iar trece și acum Oiță, Piele și Gigi stau la coadă la lumânări. Merg și aprind câte una la vii și una la morți și intră în biserică să-și facă o cruce. Pe ușa bisericii bagă capul nea Scurtu:
– Oiță, Piele, Gigi, unde dracu’ sunteți, mă?
Mai multe femei în vârstă întorc speriate capul și își fac semnul crucii! Îi fac disperate semne lui nea Scurtu să nu mai scoată o vorbă. Privirile lor sunt de foc: așa se vorbește în sfânta biserică?!
Dar nea Scurtu nu e ușor impresionabil:
– Ho, fă, că nu cu voi am treabă. Haideți mă, dracu’, că se strică vițelu’ ăla! Mă? Unde dracu’ sunteți? Oiță, Piele, Gigi?!
Auzind vorba lui nea Scurtu, Oiță, Piele și Gigi își fac în grabă sfânta cruce și se îndreaptă spre ieșire. Babele se dau din calea lor, să-i lase să iasă mai repede. Dar răbdarea nu e punctul forte al lui nea Scurtu:
-Haideți, mă, pas alergător, dracu’!
Nici nu apucă bine Scurtu să-l invoce pe necurat, că femeile iar se uită urât la el. Nea Scurtu le face semn că pleacă imediat. Are încă sânge pe haină și le lămurește pe babele îngrozite:
- Gata, babelor, că ies acuma. Nu se supără Dumnezeu deocamdată. Știe că așa vorbesc io. Ce uiți, mamaie? Ă? Ce e? Ce? Ce, n-ai mai văzut sânge? Am tăiat doi viței azi!
Femeia vizată își face semnul crucii. Dar nea Scurtu nu se lasă:
- Jertfă, bre! Jertfa e plăcută Domnului. Săptămâna mare!