În marginea cărții Amintiri din copilărie și alte povestiri, publicată la editura Cartier.

Scumpe domnule Ion Creangă, sper că îmi veți îngădui să vă vorbesc deschis.

Cred că sunteți cel mai bun povestitor al nostru, al românilor. Și mai cred că, pe de o parte, că sunteți în manualele școlare de-o viață v-a făcut mult bine, v-a salvat de la uitare și v-a dat o eternitate.

Pe de altă parte, amănuntul v-a adus și nedreptatea. Pentru că ați rămas în amintirile școlarilor ca un autor de texte pentru vârstele mici. Iar mie asta mi se pare o neînțelegere.

Înainte de orice altceva, ați fost, scumpe domnule Ion Creangă, un moralist. Ați scris pentru a îndrepta lumea, atât cât se putea și dânsa îndrepta.

Un moralist cu un simț moldovenesc al umorului și o colosală ureche, după care v-ați ținut bine când ați scris. Tot ce ați scris sună, de aceea, în primul rând grozav.

Nu v-a învățat nimeni cum să scrieți, și nici nu era nevoie, pentru că anume pentru asta v-ați născut.

Ca să vi se întâmple minuni pe care să le povestiți, pentru ca să ne lăsați povești și povestiri care vor putea fi date mai departe în veac și pentru ca să ne aduceți aminte că doar un lucru e sigur: că toți am fost copii.

Popa Smântână. Așa vă ziceau în Iașul acela de care îmi e îngrozitor de dor, deși m-am născut un secol mai târziu. Popă n-ați fost, dar bălai da.

Nu mai vezi foarte des astăzi oameni, fie ei și copii, care să râdă la soare. Mă gândesc la asta de câte ori văd soarele sus pe cer. Mă gândesc la domnia voastră în fiecare zi. Altă treabă n-am și eu?

Mai am, dar nu vreau să uit nimic din câte ne-ați povestit. Cred și eu că povestea poveștilor e tot ce s-a scris mai direct și mai cinstit despre domnul Hristos și Sfântul Petru, aici, pe pământ.

Mă gândesc la ce ați zice dacă ați vedea încotro a apucat-o lumea, căci prostia omenească nu s-a vindecat, ba chiar dimpotrivă.

Ați fost un moralist, ba încă unul dintre cei grozavi, dar lumea nu s-a îndreptat pentru că nici nu se putea îndrepta.

Iar când sunt foarte singur îmi închipui că ne întâlnim la Bolta Rece și vorbim la un șpriț și o prepeliță friptă, din celea ca altădată și viața devine, deodată, îndurabilă.

Vă cuprind, domnule învățător.

Pe curând,
Al dumneavoastră elev,
Andrei Crăciun.