se poate
dragostea mea e un trup greu
abandonat pe plajă
uneori mă gândesc
dacă cineva se va opri să îl picteze
ori să-l întrebe
dacă se va lăsa cărat în spate
nici lumina de sfârșit sau de început
nu îl va atinge, pentru că el
nu se cunoaște pe sine
în fiecare dimineață a vieții sale
nisipul e tăios și rece
o albitură cu aripi i se urcă pe ochi
smulgându-i câte un fir de păr
și noapte de noapte
îl mut mai aproape de mal
să-l tragă de oase adâncul
dar câteodată, de la depărtare
un copil ciudat îi face cu mâna
până se ridică, învățând să alerge
încă o dată
salvat
