Pomii se îngustau în gura tunelului. Cu fiecare metru, limba de beton devenea tot mai mare, se strângea ghem în jurul lui, iluminată artificial de becurile galbene prinse în două șiruri pe tavan. De o parte și de alta, din loc în loc, pereții se curbau cât să încapă o persoană, una slabă și înaltă, precum un cavou în așteptarea trupului pentru care fusese făurit. Panourile, cu inscripții albe, îngroșate, cu majuscule pe fond verde, erau prinse în spatele acelor scobituri betonate, într-o limbă pe care nu o știa, dar pe care cumva o înțelegea. În caz de urgență trebuia să sune la 1077. Reținuse.
Într-un final, după ore întregi (poate doar un minut și exagera, așa cum îi era caracteristic?), gura de beton a scuipat pământul, cu tot cu arborii înalți și uscați, iarba rară și stânca multă. A reușit să respire. Vedea cerul albastru-deschis, protejat de nori și mângâiat de căldura mijlocului de iulie. Era în siguranță. Asta până când mâna lui Robert l-a atins din nou, iar sufletul i-a tresărit. Robert i-a zâmbit cu obrajii plini, iar Paul doar și-a tras colțurile gurii în sus. Robert și-a întors, mulțumit, fața de la el, iar Paul a putut să elibereze, fără zgomot, aerul prins în plămâni, în timp ce Robert continua să accelereze.
Paul nu și-a putut explica frica pe care o simțea văzând acul turometrului crescând. Mai fusese în dreapta, atunci când Robert conducea. Mai trecuse pe lângă moarte. În mod normal, nici nu i-ar fi păsat. Încetase să mai pună preț pe viața lui de când tac-su îl numise bulangiu. Se întreba deseori de ce propriul tată crezuse una ca asta. Și de unde veneau ura, dezgustul și dezamăgirea. Dacă ar fi fost, și ce? Unde se termina iubirea unui părinte?
Mașina mică, un Toyota Aygo burdușit cu bagaje, zvâcnea printre serpentinele Greciei. La una dintre curbe, mașina s-a aplecat peste linia albă trasată pe marginea șoselei. Portiera din dreapta s-a frecat de parapetul de protecție. Paul a închis ochii și a încleștat dinții, scoțând un scrâșnet atât de puternic, încât aproape a acoperit, cel puțin în propriile timpane, sunetul metalului frecându-se de beton. O altă gură de tunel râdea în fața lor.
Robert a privit spre Paul. O venă groasă, umflată pe tâmplă, și un pârâu de sânge izvorât din nări erau tot ce putea vedea pe fața lui.
— Bro, ești bine?
— Te-a mâncat în cur, Robert, așa cum faci mereu!
— Hai, taci. Parcă mi-a vorbit o pizdă speriată.
— Sunt speriat!
— Ai și pizdă?
Paul doar și-a apropiat sprâncenele. Robert l-a prins de ceafă și l-a scuturat scurt.
— Hai, bro, că am glumit.
— Hai, lasă-mă. Era să mor! Uite cum arată portiera.
— Bine că n-ai făcut-o.
— Mai bine o făceam.
— Și cine îți plătea repatrierea? Mă-ta? Aia n-are o chiflă în stomac. Poate tac-tu ăla care s-a pișat pe tine. La propriu. Mai știi? Dacă nu-l cafteam eu, te călca în picioare. Ce-l apucase?
— Nu-i treaba ta.
— Ba-i a mea. De când te știu am avut grijă de tine. Uite, te-am luat și-n Grecia să-ți faci și tu o vacanță, ca băieții. Poate fuți și-o grecoaică. Mamă, dacă ai ști tu ce știu ele! Praf te fac.
— Hai, taci.
— Ce-i cu tine, bro?
— Nu-mi arde de din astea.
— Da’ de ce-ți arde?
— Cu ce plecăm de aici?
— Cu mașina.
— Portiera mea e praf!
— Lasă că duce până la un service. Rezolvăm noi.
— Rezolvăm pe dracu’ să te ia!
— Paul, urcă în mașină.
— Nu urc nicăieri!
— Paul, nu mă rog de tine. Urcă în mașină.
— Nu.
Robert și-a strâns degetele într-un pumn și l-a izbit pe Paul în obraz. Apoi s-a urcat la volan și a plecat.
Paul a rămas în spatele mașinii, căzut pe asfalt, privind colțul portierei care se târa pe șosea. După ce mașina s-a pierdut în tunel, s-a ridicat.
A format 1077. I-a răspuns o femeie cu voce răgușită. Nu știa ce spune, dar cumva o înțelegea. Nu știa engleză. Nici vreo altă limbă. A închis.
S-a apropiat de marginea prăpastiei, acolo unde portiera lovise parapetul, apoi s-a urcat pe margine.
O să mori singur, ca un câine! Toți te vor părăsi, îi spusese taică-su atunci când îi vorbise ultima oară.
Paul a privit în spate. Robert nu se vedea. Nu se auzea. A stat zece minute, numărând fiecare secundă. Nu a mai trecut nicio altă mașină. Și-a întors fața de la drum și a pășit în hău.
Din spatele lui tocmai ieșise din tufișuri o broască țestoasă.