Episcopul nu cerea să fie călărit și nici să călărească. Asta era toată slăbiciunea lui trupească – să sugă.

Părintele Marcel era doar un copil pe atunci, abia de îi mijiseră tuleiele, dar îl întâlnise pe Episcop și de opt ori fusese în chilie, dus de diaconul Ion.

Părintelui Marcel îi mai apăreau când și când în fața ochilor imaginile cu Episcopul în genunchi în fața lui, sugându-l, dar clipele acelea le alunga repede, cu o mișcare iute a mâinii, ca și cum ai izgoni o muscă sâcâitoare.

Și iată, chiar acum, în timp ce roaba lui Dumnezeu Elena este coborâtă în pământul din care a ieșit, în fața părintelui Marcel stă Episcopul, sugându-l din nou.

Și nimeni nu cunoaște taina.

Noaptea aceea veche.