M-am născut la începutul anilor 1980, în Republica Socialistă România. A trecut mult timp de atunci. România nu mai e republică socialistă, a devenit altceva: un univers post-industrial locuit de post-sapienși, o lume post-umană și o țară din care se pleacă masiv.

Milioane de oameni au fugit, acesta este verbul, și-au luat lumea în cap, au evadat. România a fost înainte de 1989 un lagăr comunist, o lume închisă.

După 1990, s-au deschis granițele, iar românii s-au grăbit să profite de libertatea nou obținută. România se depopulează. De ce? Ce s-a întâmplat între iarna în care au fost omorâți soții Ceaușescu, dictatorii, și toamna aceasta a anului 2024, când scriu aceste rânduri? Sunt treizeci și cinci de ani între cele două date. O viață de om tânăr.

Într-un singur cuvânt: tranziția. Tranziția a fost, cel puțin formal, trecerea de la regimul unui partid unic la o lume cu mai multe partide politice, cu alegeri libere, parlament reprezentativ, dezbateri, viață democratică intensă.

Pentru iubitorii de metafore: de la alb-negru la culori, de la întuneric la lumină (vorba vine). Numai că au aflat ce anume românii plonjând în capitalism, piață liberă și democrație? Că noul regim nu are ca zeu dreptatea, ci profitul. Dacă ar fi citit-o pe Slavenka Drakulic, ar fi știut din vreme, dar românii nu mai citesc nici Punguța cu doi bani. Bine, poate Punguța și, declarativ cel puțin, Cărtărescu.

Așa că unii dintre români au început să facă profit, mai ales fiindcă au știut să profite de atu-urile moștenite din vechiul regim. Primii noștri îmbogățiți au fost securiști. Securiștii de exterior, care aveau cunoștințele necesare, au trecut pe persoană fizică afaceri care înainte erau ale statului comunist român.

Pe lângă securiștii de exterior, au prosperat și securiștii de interior. Rețeaua era deja formată. Caracterul celor care se înrolau în miliția personală a dictatorului era deja lămurit. Lichele.