După 1990, lichele tot mai prospere, până România a devenit întru totul un Securistan, o colonie penitenciară în aer liber, închinată intereselor externe și, la interior, rămasă în grija acestor securiști puși pe rapt. Care după o vreme au dezvoltat și dorința de a fi iubiți. Poate toți călăii o dezvoltă, fiindcă nu știu suficientă istorie. Dar securiștii noștri așa au ajuns. Au format o castă de privilegiați, și-au dat mai departe în neam aceste privilegii. Neo-feudalismul românesc, întemeiat pe turnătorie, jaf și protecție legală. Nimeni nu e mai presus de lege, cu excepția securiștilor care fac legea, desigur.

Noua lume venea cu multe posibilități, mai ales financiare. Cum să nu se apuce de făcut bani tocmai securiștii? Alături de ei, printre ei și falșii revoluționari, răsplătiți cu facilități fiscale și proprietăți de puterea “emanată” în decembrie 1989. Și așa a plecat România la drum.

Trebuie subliniat următorul aspect: tranziția nu s-a încheiat. Tranziția nu s-a încheiat nici cu aderarea la NATO, nici cu aderarea la Uniunea Europeană, nici măcar cu integrarea în aceste organisme internaționale (presupunând că această integrare chiar a avut loc).

Specialiștii în științe politice din secolul trecut au stabilit un standard pentru o tranziție reușită: accesarea mărcilor modernității. Câte dintre principiile, ideile, pârghiile care fac o societate să fie modernă se găsesc și în România? Teoretic, toate. Avem, înscrise în Constituție, toate aceste mărci ale modernității, de la libertatea de expresie până la libertatea de asociere. De fapt, au rămas tot tradiționalele forme fără fond românești. Există, desigur, o Românie care a intrat în secolul XXI. E minoritară.