Am citit și am recitit Biblia și cărți de istorie și memorii și jurnale și am căutat să înțeleg. Așteptam să îmi întâlnesc prietenul și nu puteam să merg chiar atât de nepregătit la întâlnirea aceea.
Am aflat, desigur că se pricepea la muzică și că în copilărie studiase pianul, așa că am început să citesc despre viața lui Schubert.
Am aflat că prietenul meu este francofil, că iubește scriitorii francezi și am început să citesc Guy de Maupssant și Baudelaire și Zola și Stendhal și Flaubert și Hugo și Balzac și Dumas-tatăl, și am citit, am citit, am citit până le-am aflat și marilor clasici scandaloasele secrete. Mai toți avuseseră vieți care mi se păreau fantastice, în care apăreau prostituate și bordeluri și siflisul.
Uneori mă gândeam că e minunat că secolul al XIX-lea a trecut și asemenea pericole sunt mai rare și ce bine că prietenul meu, care nici nu știa că exist, nu era un mare clasic, să înnebunească, să se animalizeze într-un ospiciu, să moară înainte de vreme, falit și zdrobit de greutatea vieții adevărate.
Viața adevărată – ce expresie! Știam puțin despre ea, dar și despre ea mă străduiam să învăț, să învăț, să învăț. Fiecare om putea fi și era o lecție. Fiecare zi putea fi și era o lecție.
Și timpul trecea și, cum spuneam, ocazia aceea s-a ivit într-o zi de toamnă. Eram la Bucur Obor, mâncam un sandwich oribil, care mă ajuta să nu mor chiar pe loc, când am citit într-un ziar anunțul care m-a adus mai aproape de singurul vis pe care l-am urmat vreodată.
Era un concurs. Întotdeauna mi-au plăcut concursurile, mai ales că obișnuiam să le câștig. Am trimis un text și m-au primit într-o redacție de ziar.
Am rămas patru ani în redacția acelui ziar, apoi am plecat la un alt ziar, mai puțin viu și atunci am început să mor, dar doar puțin.
Și de câte ori aveam ocazia scriam despre omul care îmi schimbase viața și îmi arătase destinul. Scriam despre prietenul meu care încă nici nu știa că exist.
Și a venit o vară în care m-a sunat. Aflase că exist. Bineînțeles că am crezut că e o farsă. Nu era o farsă. Era chiar el.
Mi-a spus niște cuvinte pe care nu le voi mai uita, chiar dacă voi uita toate celelalte cuvinte care s-au spus vreodată pe lume. Mi-a spus așa:
- Vino, ești pregătit.
