Am ajuns să văd lucruri pe care nu am crezut că voi trăi să le văd. Am văzut că este contestată valoarea fotbalistului Zidane. Domnule, o fi fost bun, dar nu chiar așa… Din fericire există arhive video, în care se poate vedea cam cât de bun era Zidane.

Zizou a fost un fotbalist care nu semăna altuia. Nu semăna lui Platini, nu semăna lui Maradona, nu semăna lui Ronaldo Întâiul.

Zizou era singur, într-o clasă doar a lui. Avea o tehnică de Del Piero, avea sclipiri de Roberto Baggio, avea o prestanță de Pirlo și, cum spuneam, nu se semăna nimănui.

Franța în 1998 era o echipă maiestuoasă, dar tot nu ar fi ajuns campioană mondială fără capul lui Zizou.

Am văzut că este contestat și ca antrenor. Ligile Campionilor cu Real Madrid? Un mizilic! Din fericire, mai există oameni cu memorie.

N-am uitat, nu l-am uitat pe Zizou pe banca madrilenilor, când echipa emana o forță pe care abia acum, mulți ani mai târziu, o are și echipa lui Ancelotti.

Zinedine Zidane a făcut parte în ultimii treizeci de ani din viața mea, am avut postere cu Zidane, l-am prețuit și îl prețuiesc și îl voi prețui până la sfârșit, chiar și cu capul acela din pieptul lui Materazzi din finala unei Cupe Mondiale la fotbal (la care eu am ținut cu Italia).

Zidane n-a ajuns, cum poate că ar fi meritat, dublu campion mondial la fotbal. Dar asta nu contează. Nu are baloanele de aur ale lui Messi sau Cristiano, dar nici nu are nevoie de ele.

Cine l-a văzut pe Zizou jucând fotbal a fost fericit, iar cine își amintește de Realul său și al lui Cristiano a cunoscut pe pământ marea frumusețe.

Zizou a ajuns la cincizeci și doi de ani, nu știu când au trecut toți anii aceștia, dar știu altceva: că Zinedine Zidane a fost un capitol luminos din istoria fotbalului.

Nu doar pentru că a marcat mai multe goluri într-o finală de Mondial (au mai reușit-o și alții, cel mai recent Messi și Mbappé).

Zidane a fost atât de luminos pentru că ne-a făcut să visăm că și noi, ceilalți, niciodată campioni mondiali la nimic, ne-am putea înălța.

Zidane a fost mare prin profunda sa umanitate. Zidane n-a fost un supraom, Zidane n-a avut înzestrările lui Diego Armando sau ale lui Luis Nazario da Lima.

Și nici pe cele ale lui Cruyff sau Puskas sau Di Stefano sau Pele sau Ronaldinho sau Messi sau Platini sau Roberto Baggio sau Cristiano. Dar a reușit, cu toate acestea, să nu fie mai prejos de ei.

Fotbalistul Zidane a fost o încântare, iar pentru noi, cei care l-am văzut de la bun început, un imens privilegiu.