Raluca Poenaru

  – Ce pomenire? Cine să-l pomenească? – Ei și tu acum! Așa se zice. – Cum adică așa se zice? – Adică așa zic oamenii. Așa ziceau, da. Însă de data aia au și… Citește mai mult »Voia Domnului

De când i-am văzut cum cărăbăneau pietrele, m-am întrebat unde o să ajung. La vreun cizmar? Tâmplar? Olar? La vreo slugă? La vreo față bisericească? La preot? La țârcovnic? La vreo văduvă? Negustor? Hangiu? Căruțaș?… Citește mai mult »Al meu

Liniștea n-a durat mult. După ce s-a potolit pământul s-au pornit oamenii. Au venit cu zecile, copii și bătrâni, oameni săraci și oameni cu stare, negustori și preoți, hoți și creștini cu frica lui Dumnezeu;… Citește mai mult »Hoții

Poate totul a început de la toporul ăla înfipt în pământ, poate de la Zăludă sau de la ciorile ei sau poate de la niciuna dintre astea, poate de vină a fost țipătul care s-a… Citește mai mult »Și la început, și la sfârșit a fost liniște

Iarna crăpam de frig și vara ne topeam de căldură, uneori veneau furtuni cu tunete și fulgere, alteori veneau turcii sau ungurii sau pur și simplu hoții care prădau mânăstirea și-i puneau foc, dar oamenii… Citește mai mult »Toporul

În noaptea aia n-a fost nici lună, n-au fost nici stele și parcă nici animalele nu s-au auzit, n-au strigat bufnițele, n-au lătrat câinii, n-a fost nimic să acopere vaietul din zid amestecat cu vaietul… Citește mai mult »Zilele treceau una după alta

Dar oamenii? Că oamenii nu stăteau niciodată degeaba. Mereu făceau câte ceva. Duceau. Aduceau. Făceau. Dregeau. Se certau. Se împăcau. Timpul trecea, zidul creștea, și mânăstirea se vedea tot mai mare, tot mai împodobită, dimineața,… Citește mai mult »Întuneric, întuneric, întuneric

Vaietul nu s-a oprit niciodată. Se auzea ziua, se auzea noaptea, se auzea pe soare și pe furtună. Pornea încet, ca o șoaptă, se transforma într-un oftat care se făcea din ce în ce mai… Citește mai mult »Ce face Dumnezeu?

Întâi a ridicat ochii. Apoi fruntea. Umerii. Pieptul. Pe urmă s-a ridicat cu totul. Umbra i s-a întins, lungă, peste pietre, peste oameni, peste copaci. O umbră întunecată care a aruncat pergamentul în noroi și… Citește mai mult »Lumina

— Acuma degeaba urlă. — Adică fără rost. — Da´ mai înainte urla cu rost? — Cât de cât. — Și care era rostul ăla? — Urla cât urla și poate se liniștea. — Și… Citește mai mult »Niciuna n-a îndrăznit să spună că a fost vântul